Canotaj: Elisabeta Lipă (FRC) - De acum încolo rezultatele sportivilor noștri vor arăta din ce în ce mai bine

Canotaj: Elisabeta Lipă (FRC) - De acum încolo rezultatele sportivilor noștri vor arăta din ce în ce mai bine

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, la întoarcerea în țară a delegației României de la Campionatele Europene din Cehia, că de acum înainte rezultatele canotorilor români vor arăta din ce în ce mai bine.

"Nu aș putea să descriu surpriza pe care mi-au făcut-o acești copii. Le cunoșteam timpii, le cunoșteam pregătirea, dar întotdeauna pot apărea situații neprevăzute. Sunt mândră de rezultatele lor, de comportamentul și de dedicarea lor la aceste Campionate Europene. Sunt sigură că de acum încolo rezultatele sportivilor noștri vor arăta din ce în ce mai bine. A fost o ediție a Campionatelor Europene foarte grea, nu s-a diferențiat cu nimic față de precedentele. Eu mă așteptam ca la început de ciclu olimpic să se fi retras mai multe nume sonore din cantonajul european, dar nu s-a întâmplat. Așa că sportivii noștri s-au luptat cot la cot cu mulți campioni olimpici, medaliați cu argint și bronz la Rio. Din 39 de sportivi români, 17 sunt campioni și vicecampioni europeni. În plus, România este singura țară care are două duble campioane europene, Laura Oprea și Mădălina Bereș", a spus Lipă pe Aeroportul Henri Coandă.

Ea a adăugat că numai lipsa de experiență a făcut ca echipajul masculin de 8+1 să nu urce pe podium la Europenele din Cehia. "Mă supără puțin așa faptul că echipajul de 8+1 băieți a câștigat seria de o manieră categorică, dar lipsa de experiență, pentru că printre ei sunt și copii de 19 ani și faptul că au avut în finală în stânga și în dreapta campionii și vicecampionii olimpici, au fost copleșiți în finală. Nu au mai putut și mi-au zis că a fost imprimat un ritm pe care nu l-au mai întâlnit. Mă bucur însă că au ajuns în situația asta, iar cu experiența din Cehia în competițiile viitoare vom avea parte de surprize plăcute cu barca masculină de 8+1", a precizat Elisabeta Lipă.

Delegația României, formată din 39 de sportivi, a fost primită, luni după-amiază, la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, de Cosmin Răzvan Butuza, secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, precum și de președinții cluburilor CS Dinamo și CSA Steaua, Monica Iagăr, respectiv Cristian Petrea.

România a ocupat locul doi în clasamentul pe națiuni, cu trei medalii de aur, una de argint, un loc 4, un loc 6, un loc 7, un loc 9, un loc 12 și un loc 17.

Aurul a fost cucerit sâmbătă la patru rame feminin (Cristina Popescu, Alina Elena Pop, Beatrice Parfenie și Georgiana Parașcanu) și duminică la dublu rame feminin (Mădălina Bereș și Laura Oprea) și la 8+1 feminin (Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Adelina Boguș, Laura Oprea, Daniela Druncea), iar argintul a fost câștigat de echipajul masculin de patru rame, format din Cristian Ivașcu, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă.

România a aliniat la Campionatele Europene cel mai numeros lot din ultimii 12 ani, zece echipaje, compuse din 39 de sportivi. La ediția de anul trecut, România a obținut o singură medalie.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Teodora Oprea, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”