Canotaj: România, medaliată cu aur la Europene în proba feminină de dublu rame

România a cucerit aurul în proba feminină de dublu rame, prin echipajul Adriana Ailincăi, Iuliana Buhuş, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Poznan (Polonia).

Româncele au condus cursa de la un capăt la altul şi s-au impus cu timpul de 7 min 17 sec 190/100, fiind urmate de Spania (Aina Cid, Virginia Diaz Rivas), 07 min 18 sec 820/1000, şi de Grecia (Maria Kyridou, Christina Bourmpou), 07 min 20 sec 240/1000.

România va mai avea alte şapte echipaje în finalele pentru medalii.

Tot duminică, echipajul feminin de patru vâsle (Nicoleta Paşcanu, Andrea-Ioana Budeanu, Elena Logofătu şi Alina-Maria Baleţchi) s-a clasat pe locul al treilea în Finala B şi pe 9 la general. În proba similară masculină, România (Gheorghe-Robert Dedu, Adrian Damii, Alexandru-Cosmin Macovei, Andrei-Sebastian Cornea) a încheiat pe locul 4 în Finala B şi pe 10 la general. Mihai Chiruţă a înregistrat aceeaşi clasate la simplu masculin. La patru rame masculin, România (Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu şi Cosmin Pascari) a încheiat pe locul 5 în Finala B şi pe 11 la general.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică