Cântăreţul american R. Kelly, găsit vinovat de infracţiuni sexuale

Cântăreţul american R. Kelly, găsit vinovat de infracţiuni sexuale

Starul american R&B R. Kelly a fost găsit vinovat, luni, de un tribunal din New York, de faptul că a condus, timp de mai mulţi ani, un ''sistem'' de exploatare sexuală a persoanelor tinere, inclusiv minore, un proces de referinţă din era #Metoo în comunitatea afro-americană, informează AFP.

În timpul procesului de şase săptămâni din Brooklyn, nouă femei şi doi bărbaţi au declarat la bară că R. Kelly i-a abuzat sexual, descriind violuri, consumul forţat de droguri, situaţii de privare de libertate şi infracţiuni de pornografie infantilă.

Artistul în vârstă de 54 de ani, cunoscut la nivel internaţional îndeosebi pentru hitul său ''I Believe I Can Fly'', a fost de asemenea găsit vinovat de juriul tribunalului federal din Brooklyn pentru o serie de infracţiuni sexuale, inclusiv de ''trafic sexual''.

Robert Sylvester Kelly a fost judecat peste o lună, inclusiv pentru fapte de extorcare, exploatare sexuală a persoanelor minore, răpire, corupţie şi supunere la muncă forţată, comise într-o perioadă cuprinsă între 1994 şi 2018.

Fostul star afro-american al muzicii R&B, îmbrăcat la costum, cu sacou şi cravată, nu a manifestat nicio emoţie vizibilă în timpul pronunţării vinovăţiei sale. Cu faţa acoperită de mască, el nu a făcut decât să îşi plece capul şi să închidă ochii. De-a lungul procesului, el a rămas tăcut.

Unul dintre avocaţii săi, Deveraux Cannick, a declarat presei că atât el cât şi clientul său sunt ''dezamăgiţi de verdict'', dat de un juriu format din cinci femei şi şapte bărbaţi şi că au în vedere formularea unui apel.

Condamnarea în mai

Aşa cum se întâmplă foarte des în procedurile penale din Statele Unite, condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea va fi pronunţată mult mai târziu, în acest caz la data de 4 mai 2022 pentru R. Kelly, care se află deja în arest provizoriu. El riscă închisoarea pe viaţă.

R. Kelly este acuzat că a comis aceste infracţiuni profitând de notorietatea sa. El a negat acuzaţiile aduse şi a pledat nevinovat.

Acest proces este considerat o etapă importantă în cadrul mişcării #MeToo - este pentru prima dată când majoritatea reclamanţilor sunt femei de culoare, care acuză un artist de culoare.

Dezbaterile s-au concentrat pe ''sistemul'' pe care R. Kelly l-a pus în aplicare pentru a atrage femei foarte tinere şi a le agresa sexual, cu complicitatea celor din anturajul său, ca într-o grupare mafiotă, după cum a descris acuzarea.

''Nu este un geniu. Este un criminal. Este un prădător'', a afirmat săptămâna trecută procurorul adjunct Nadia Shihata în rechizitoriul său.

Multe dintre victime au declarat că s-au întâlnit cu vedeta în timpul concertelor, pe durata cărora au primit de la anturajul artistului o hârtie conţinând datele de contact ale acestuia, cu promisiunea că el le-ar putea ajuta în cariera lor muzicală.

În schimb, victimele au fost ''îndoctrinate'' în mediul sordid al lui R. Kelly, au acuzat procurorii din Brooklyn, au fost forţate să întreţină raporturi sexuale cu artistul şi au fost ţinute în acest sistem prin ''măsuri coercitive''.

Drogată şi violată

Şase femei sunt în centrul cazului. Printre ele, Sonja, o stagiară la un post de radio local, care a declarat că s-a deplasat din statul american Utah la studioul lui R. Kelly din Chicago crezând că artistul îi va acorda un interviu.

Tânăra a povestit că a fost ţinută captivă timp de mai multe zile de anturajul lui într-o încăpere fără ferestre, înainte de a primi mâncare, băutură şi de a fi drogată. Ea a declarat că s-a trezit fără lenjerie intimă şi l-a văzut pe R. Kelly punându-şi pantalonii.

O altă femeie a povestit că R. Kelly a forţat-o să facă avort după ce a rămas însărcinată cu el în timp ce era minoră. Patru femei au declarat că artistul le-a transmis herpes, fără să le spună că suferă de această boală.

Avocata Gloria Allred, care a reprezentat trei dintre cele şase reclamante, a atras atenţia că verdictul împotriva lui R. Kelly ar trebui să servească drept exemplu pentru toţi bărbaţii celebri care se folosesc de ''notorietate pentru a-şi transforma fanii în pradă''.

''Întrebarea nu este dacă legea vă va prinde. Ci când'', a spus Allred.

R. Kelly este acuzat de asemenea de agresiuni sexuale în mai multe state, inclusiv în Illinois şi Minnesota.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Fata lui Nuțu Cămătaru...

2 Află ce vechime în muncă ai cumulat şi dacă ţi s-au plătit contribuţiile pentru pensie

3 Ofițeri ai Marinei americane, filmați în timp ce făceau sex cu prostituate

4 „Sunt pregătită sa fiu Crăciuniță pentru tine” / Larisa Drăgulescu o dă în porno și pe Instagram?

5 Aroganță maximă / Fugarul Dragoș Săvulescu și-a comandat copil la o mamă-surogat