Cântărețul francez Johnny Hallyday a anunțat că este tratat pentru cancer

Cântărețul francez Johnny Hallyday a anunțat miercuri seară că este tratat pentru cancer dar a afirmat că viața "nu îi este în pericol", potrivit unui mesaj difuzat pe Twitter, relatează AFP.

Sursa foto: Twitter

"Mi s-au depistat în urmă cu câteva luni celule canceroase pentru care sunt în prezent tratat", a scris el. "Zilele nu îmi sunt în pericol", a adăugat cântărețul în vârstă de 73 de ani. "Mă simt foarte bine și sunt într-o formă fizică bună", a mai afirmat el.

Johnny Hallyday a făcut acest anunț în contextul în care revista Closer a scris în numărul său de joi că "Johnny Hallyday, bolnav de cancer, este într-o stare foarte preocupantă."

Starea de sănătate a starului francez a mai ținut prima pagină a ziarelor și în 2009. După ce a fost operat la Paris de hernie de disc, el a trebuit să fie spitalizat de urgență și i s-a indus coma artificială la Los Angeles, în urma unor complicații. Cântărețul a fost atunci nevoit să anuleze o serie de concerte prezentate ca turneul său de adio.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

4 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată