Capacitatea de recunoaștere a chipurilor se dezvoltă până în jurul vârstei de 30 de ani (studiu)

Capacitatea de recunoaștere a chipurilor se dezvoltă până în jurul vârstei de 30 de ani (studiu)

Zona din creier care permite recunoașterea chipurilor continuă să se dezvolte până la vârsta adultă, conform unui studiu efectuat recent în Statele Unite și publicat joi. Cercetătorii s-au arătat surprinși de această descoperire, informează AFP.

Comparând creierele copiilor cu cele ale adulților, oamenii de știință au putut explica de ce capacitatea noastră de a recunoaște chipuri se îmbunătățește până în jurul vârstei de 30 de ani. Ei au scanat creierele a 25 de adulți, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, și 22 de copii, cu vârste de 5 — 12 ani, și au demonstrat că zona de responsabilă de identificarea fețelor — numită girus fusiform — continuă să se dezvolte mult după perioada de adolescență, se notează în jurnalul ''Science''.

Oamenii de știință au aflat că adulții au cu 12,6% mai multă materie cerebrală în girusul fusiform în comparație cu cei mici. Acest lucru explică de ce ei pot recunoaște mai bine chipurile spre deosebire de copii.

Până recent se credea că dezvoltarea țesutului cerebral se oprește la naștere, ulterior creierul adaptându-se prin organizarea sinapselor dintre neuroni.

În zona din creier responsabilă de recunoașterea chipurilor nu se dezvoltă mai mulți neuroni, potrivit lui Jesse Gomez, specialist în neuroștiințe la Universitatea Stanford, cel care a condus studiul. În schimb, aceasta devine mai populată cu structuri care fac legătura și susțin neuronii. Pentru a explica acest fenomen, Gomez a făcut comparație cu o grădină cu flori. ''Numărul florilor nu se modifică, însă tulpinile, ramurile și frunzele lor devin din ce în ce mai complexe'', a spus acesta potrivit NPR.

Pentru a afla dacă astfel de schimbări se petrec și în alte zone ale creierului, oamenii de știință au studiat o altă regiune apropiată din creier, cea responsabilă de identificarea locurilor, însă în acest caz nu au observat nici o diferență între copii și adulți.

Rezultatele sugerează că dezvoltarea creierului este mai variată decât au crezut până recent cercetătorii care s-au concentrat pe un proces biologic numit "tăierea sinaptică", ce formează creierul prin eliminarea conexiunilor nefolosite dintre neuroni. Cea mai mare parte a acestui proces are loc în primii ani de viață. După vârsta de 3 ani, nu există prea multe date despre ce se întâmplă în creier, notează Gomez conform NPR.

Kalanit Grill-Spector, profesoară de psihologie în cadrul aceleiași universități subliniază că dezvoltarea zonei creierului responsabilă de capacitatea de recunoaștere facială ajută la identificarea a din ce în ce mai multe chipuri odată cu înaintarea în vârstă. ''Când ești mic, trebuie să-ți recunoști familia și o mână de prieteni'', spune aceasta. ''Dar, cu timpul, când ajungi la liceu sau la facultate grupul social din care faci parte se lărgește la sute și chiar mii de persoane'', a completat ea.

Înțelegerea modului în care capacitatea de recunoaștere facială evoluează pe parcursul copilăriei îi poate ajuta pe oamenii de știință să afle de ce unele persoane au dificultăți în recunoașterea chipurilor (prosopagnosie). De asemenea, acest lucru poate aduce lumină și în privința motivului pentru care indivizii diagnosticați cu autism se confruntă deseori cu această problemă, mai arată AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”