Caporalul Constantin Iosif, decorat de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de decorare a caporalului clasa a III-a Constantin Iosif cu Medalia "Bărbăţie şi Credinţă".

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a conferit caporalului Constantin Iosif Medalia "Bărbăţie şi Credinţă" clasa I, cu însemn de război, în semn de "apreciere pentru modul ireproşabil de îndeplinire a sarcinilor specifice misiunii din teatrul de operaţii din Afganistan, pentru promovarea imaginii Armatei României".

MApN a scris în noiembrie pe pagina de Facebook că, pe timpul unei misiuni de consiliere privind securitatea desfăşurării alegerilor prezidenţiale în Afganistan, un insurgent a deschis focul asupra unui convoi al Batalionului 495 Protecţia Forţei "Vulturii Negri" în care se aflau şi militari americani. Atacatorul a fost neutralizat de către caporalul clasa a III-a Constantin Iosif, servant la mitralieră pe unul dintre autovehiculele MRAP.

Militarul român a primit din partea SUA medalia "The Army Commendation C Device", în cadrul unei ceremonii desfăşurate în baza aeriană Kandahar, pentru "modul în care a acţionat aplicând procedurile standard de operare". AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 De citit acest material despre vortexul polar

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri