Cardinalul Lucian, în Pastorala de Crăciun: Isus Cristos este prezent și viu în lumea în care trăim

Cardinalul Lucian, în Pastorala de Crăciun: Isus Cristos este prezent și viu în lumea în care trăim

Cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, afirmă, în Pastorala de Crăciun, că Sărbătoarea Nașterii Domnului îi cheamă pe credincioși să îl descopere pe Isus Cristos ''prezent și viu în lumea în care trăim''.

"Privind la Pruncul plăpând din ieslea Betleemului, suntem chemați să descoperim că El este prezent și viu în lumea în care trăim și să începem, poate pentru prima dată, să-I percepem prezența la ușa vieții noastre. Să îl rugăm de aceea pe Domnul pentru ca sfânta curiozitate și intima bucurie a păstorilor să ne atingă și pe noi în ziua de Crăciun. Să mergem și noi, în spirit, grăbiți, la Betleem! Ca să-L putem găsi și vedea pe Pruncul cel culcat în iesle, pe urmele magilor și păstorilor, va trebui să ne plecăm nu doar genunchii, ci și inimile, exclamând: 'Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Cristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl preamărim!'", arată cardinalul.

El întreabă retoric dacă astăzi Dumnezeu are un loc în viața și în gândirea fiecăruia, într-o lume 'inteligentă' în care, pentru a fi considerată 'serioasă', gândirea trebuie să excludă 'ipoteza Dumnezeu'.

"Din păcate, cu ocazia Praznicului Nașterii Mântuitorului, nu ne amintim doar de lucruri frumoase. Ne amintim și de faptul că pentru Isus, Maria și Iosif ușile locuitorilor din Betleem sunt încuiate. În mod inevitabil apare întrebarea: cum ar sta oare lucrurile dacă Sfânta Familie ar căuta lăcaș, bătând la ușa casei noastre, astăzi, în anul 2016? Ce se întâmplă atunci când bate Isus la ușile societăților noastre, ce se întâmplă atunci când bate la ușa Europei și a lumii de astăzi? 'La ai săi a venit și ai săi nu L-au primit' (In 1,11). Are oare astăzi Dumnezeu un loc în viața și în gândirea noastră, într-o lume 'inteligentă' în care, pentru a fi considerată 'serioasă', gândirea trebuie să excludă 'ipoteza Dumnezeu'? Îi contemplăm astăzi pe păstori spunându-și unul altuia: 'Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut' (cf. Lc 2,15). O sfântă curiozitate îi împinge să-L vadă în iesle pe acest Prunc, vestit de îngeri ca Mesia cel mult-așteptat. De ce nu ne-am lăsa și noi cuprinși de curiozitatea de a-L vedea mai de aproape pe Prunc?", menționează arhiepiscopul.

În finalul Pastoralei, arhiepiscopul Lucian adresează tuturor sărbători sfinte și binecuvântate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /