Carmen Dan: Raportul privind evenimentele din 10 august e clasificat; am solicitat date serviciilor de informaţii

Carmen Dan: Raportul privind evenimentele din 10 august e clasificat; am solicitat date serviciilor de informaţii

Raportul privind evenimentele din 10 august este clasificat secret de serviciu întrucât unele informaţii din cuprinsul său vizează date pe care MAI le-a solicitat celorlalte instituţii din domeniul securităţii naţionale, a declarat, duminică, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Demnitarul a precizat că protestul din 10 august nu a fost asumat de niciuna din organizaţiile şi platformele civice care au iniţiat, susţinut şi promovat acest eveniment.

"Nu a existat un organizator care să-şi asume responsabilitatea legală. Este important să nu omitem un aspect. Legea reglementează şi adunările publice spontane, dar nu am fost într-o astfel de situaţie. Acest protest a fost anunţat cu mult timp înainte în spaţiul public, pe reţelele de socializare şi în mass media", a spus Carmen Dan.

Ministrul a precizat că raportul privind evenimentele din 10 august are 90 de file.

"Natura clasificată a documentului este dată de faptul că unele informaţii din cuprinsul acestuia vizează datele pe care MAI le-a solicitat celorlalte instituţii din domeniul securităţii naţionale. Din aceste considerente, unele aspecte nu vor putea fi dezvoltate aici. Conform datelor cuprinse în raport şi care pot fi făcute publice, în pregătirea misiunii din data de 10 august, MAI a solicitat oficial serviciilor de informaţii partenere date privind posibilele riscuri asociate acestui proces. Fluxul informaţional a vizat aspecte generale, fără a avea caracter de noutate pentru economia misiunii şi nu de natură a surprinde aspecte grave care ar fi impus decizii sau acţiuni cu caracter special. După protest, am solicitat aceloraşi instituţii date, informaţii noi sau evaluări privind persoanele sau grupurile de persoane sau entităţile care au generat acte de violenţă în Piaţa Victoriei", a adăugat Carmen Dan. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Diana Dumitru, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

3 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

4 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

5 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”