Carmen Iohannis, acuzată că a purtat bijuterii în valoare de 12.000 de euro. Cum explică Administrația Prezidențială

Carmen Iohannis, acuzată că a purtat bijuterii în valoare de 12.000 de euro. Cum explică Administrația Prezidențială

Așa cum ne-a obișnuit, Carmen Iohannis a fost o adevărată apariție la ceremonia de la Dusseldorf, de sâmbătă, unde Klaus Iohannis a primit Premiul Civic German din partea Fundației Civice Bad Harzburg. Bijuteriile purtate de Prima Doamnă, au fost motiv de revoltă pentru profesorii din întreaga țară. După ce s-a speculat faptul că acestea ar valora cât „salariul unui profesor pe-un an”, Administrația Prezidențială a venit cu clarificări.

Ținuta purtată de Carmen Iohannis la Dusseldorf FOTO Fb/Malvensky

Ținuta purtată de Carmen Iohannis la Dusseldorf FOTO Fb/Malvensky

Prețul accesoriilor purtate de Carmen Iohannis

Carmen Iohannis a purtat o ținută roz realizată de creatoarea de modă Maria Marinescu, rochia fiind accesorizată cu un colier și cu cercei cu diamante Malvensky, ținuta fiind apreciată de criticii de modă. Compania de bijuterii Malvesky a și postat, de altfel, mai multe fotografii cu soția președintelui purtând colierul și inelul alese pentru acest eveniment.

Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să-și completez ținuta elegantă cu o selecție excepțională de bijuterii din colecția Malvensky Grace Diamonds. Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”, este mesajul care însoțește fotografiile.

Colierul din aur alb de 18 Kt, cu diamante albe, are un preț de catalog de 48.000 lei. Inelul din aur alb ar costa 12.500 lei.

Răspunsul Administrației Prezidențiale

Din postarea, care a fost preluată și distribuită pe rețelele de socializare , nu reiese dacă bijuteriile i-au fost împrumutate primei doamne sau sunt achiziționate. În acest context, pentru a pune punct oricăror speculații, Administrația Prezidențială a oferit următoarele lămuriri:

Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe. La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora. Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective.”

Reamintim faptul că, imediat, după apariția fotografiilor, în spațiul public, profesorii aflați acum în grevă s-au dezlănțuit.

Din vocație le-a plătit!”, „Salariul unui profesor pe-un an”, „Din salariul ei de 3 mii și ceva?! Nu creeeed...”, „Le-a avut uitate într-un sertar din lada de zestre... era într-una din cele șase case pe care nu le-a mai vizitat de mult”, sunt doar câteva dintre zecile de comentarii pe care le-a adunat o postare dintr-un grup privat, cu peste 50.000 membri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 Un exemplar de vază al sinecurismului PSD

5 VIDEO Prima dovadă că o dronă americană MQ-9 „Reaper” a încercat să doboare în premieră un obiect zburător neidentificat