Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Cartofii s-au scumpit cu 21% de la începutul anului

Cartofii au continuat să se scumpească în februarie, preţul acestora urcând cu 9,98% faţă de ianuarie şi cu 21% faţă de decembrie 2018, acestea fiind cele mai mari creşteri de preţ în rândul produselor alimentare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit cel mai mult în februarie, preţul scăzând cu 1,66% faţă de ianuarie şi cu 0,24% faţă de decembrie 2018.

În ansamblu, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 1,27% în februarie faţă de luna precedentă şi cu 2,59% faţă de ultima lună a anului trecut.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în februarie cel mai mult s-au scumpit combustibilii, cu 2,01% faţă de ianuarie şi cu 2,66% faţă de decembrie 2018, în timp ce încălţămintea din piele s-a ieftinit, preţurile scăzând cu 0,12% atât comparativ cu luna precedentă cât şi cu luna decembrie a anului trecut.

Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,57% în februarie faţă de ianuarie şi cu 1,20% faţă de decembrie 2018.

În cazul serviciilor, cel mai mult s-a scumpit telefonia, preţurile pe acest segment urcând cu 1,04% faţă de ianuarie şi cu 2,04% faţă de decembrie 2018, la polul opus fiind sectorul aerian care a cunoscut o scădere a tarifelor de 0,62% faţă de ianuarie şi de 4,13% faţă de decembrie.

Serviciile s-au scumpit, în februarie, cu 0,55% faţă de ianuarie şi cu 1,12% faţă de decembrie 2018.

Preţurile de consum au crescut cu 0,79% în februarie 2019, comparativ cu luna anterioară, în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1 pentru finalul anului viitor, a anunţat, în luna februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Maia Sandu are masterat la Harvard, Proasta a predat „Mașini și utilaje” la Videle! Ministrul agriculturii, ma…

2 La dezalcolizareeeee! Fiola s-a aliat cu lupul dacic în lupta contra „fraudării” votului din 26 mai! Fraților,…

3 Sociolog / PSD e pe făraș și riscă să dispară definitiv de pe scena politică în patru ani. Dezastrul e previzib…

4 A venit după Dragnea? Președintele se întâlnește marți cu procurorul general al SUA, William Barr. Discuțiile …

5 REVOLTĂTOR! Netejoru, sluga lui Dragnea, i-a făcut plângere penală procurorului care a deschis dosarul violenț…

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cele mai înduioșătoare poze cu animăluțe pe care le-ai văzut