Casa Albă se așteaptă la urmări după declarațiile contradictorii făcute de Trump privind violențele din Virginia

Președintele american Donald Trump a făcut fără îndoială pe placul unei părți din susținătorii Partidului Republican, argumentând marți că atât extremiștii de dreapta, cât și cei de stânga sunt responsabili de violențele produse la un marș al naționaliștilor albi care a avut loc sâmbătă în statul Virginia, relatează miercuri Reuters.

* Donald Trump, despre Charlottesville: S-a greșit "de ambele părți"

Dar remarcile sale, la o zi după ce, sub presiune, a condamnat explicit neonaziștii și gruparea Ku Klux Klan, care susțin supremația albilor, îi fac pe oficiali de la Casa Albă să se aștepte la repercusiuni din partea republicanilor dezamăgiți de aceste declarații contradictorii și de al căror sprijin Trump are nevoie pentru a guverna în următoarele luni și ani.

''Susținătorii nu vor câștiga un nou mandat (pentru președintele Trump) ... nici nu vor menține o majoritate în Congres'', a afirmat un oficial al administrației de la Casa Albă.

Trump și-a retractat declarația pe care a citit-o sâmbătă într-un efort aparent de a arăta, în pofida criticilor ulterioare, că instinctul său inițial potrivit căruia a fost greșeala ''multor părți'' a fost corect.

El a criticat media, dușmanul său constant, despre felul în care a relatat despre reacția sa la violențele din Virginia și a vorbit și despre Susan Bro, femeia de 32 de ani care a fost ucisă după ce o mașină condusă de un neonazist a intrat în manifestanții care protestau față de marșul naționaliștilor albi.

Susținătorii președintelui Trump au salutat stilul acestuia, dar felul său de a spune un lucru și apoi a spune altceva, practicat cu ziariștii, este un exemplu al uneia dintre trăsăturile sale definitorii, a afirmat un fost consilier: faptul că nu-i place să fie criticat sau să se afle sub presiune.

Oficiali de la Casa Albă au afirmat că doar timpul va decide cât va rămâne această problemă pe primele pagini ale ziarelor și dacă îl va afecta sau nu pe Trump în Congres sau în interiorul partidului său. Pentru moment, au apreciat oficialii citați, cea mai bună strategie este ca reprezentanții Casei Albe să tacă mâlc.

AGERPRES/( AS — autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Citiți și:

* Reacții după noile declarații ale lui Donald Trump despre Charlottesville


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet