Cât aur și câte bogății au luat romanii din Dacia. Cum au îmbogățit dacii Imperiul Roman

Cât aur și câte bogății au luat romanii din Dacia. Cum au îmbogățit dacii Imperiul Roman

Se spune că romanii au plecat cu o cantitate uriașă de aur și argint din Dacia după ce au cucerit o parte a regatului lui Decebal. Sursele istorice indică faptul că Traian ar fi găsit și o comoară impresionantă a regelui dac. Cert este că după războaiele cu dacii, romanii și-au umplut visteria.

Relief de pe Columna lui Traian  Conrad Cichorius  Wikipedia jpg

Aurul dacic și comorile regelui Decebal sunt un laitmotiv al poveștilor legate de războaiele daco-romane bine înfiripat în mentalul colectiv al românilor, mai ales în epoca contemporană. Se spune că după cucerirea Daciei, trupele lui Traian au plecat la Roma cu 160 de tone de aur, 300 de tone de argint, turme de vite, arme și în jur de 500.000 de prizonieri (conform scrierilor lui Lydus). Pentru mulți specialiști cifrele sunt exagerate, mai ales numărul prizonierilor. În același timp, sursele antice, dar și realitățile economice ale imperiului indică faptul că Roma s-a îmbogățit de pe urma războaielor daco-romane. Cât aur au luat, de fapt. romanii de la daci și cât de bogați erau aceștia din urma? Iată niște întrebări care încă își caută răspunsul.

Ce spun autorii antici despre comorile dacilor

Despre prada luată de romani din Dacia după războaiele din 101-102 d.Hr și 105-106 d.Hr a scris istoricul bizantin Ioannes Laurentius Lydus în „De Magistratibus Reipublicae Romanae”, în secolul al VI-lea d.Hr. La mai bine de patru secole după aceste războie, Lydus se bazează însă pe informațiile oferite de mediul grec Criton din Heraclea, contemporan cu evenimentele, participant la campania din Dacia. El scria că romanii au luat din Dacia peste 1.650 de tone de aur și 3.310 tone argint. La toate acestea, preciza Criton, se adăuga o cantitate mare de obiecte de lux, foarte apreciate în Antichitate. De altfel, pe Columna lui Traian sunt reprezentanți soldați romani cărând în desagi, pe catâri, cantități mari de obiecte (în special vase) probabil din aur sau argint. La rândul său, istoricul roman Dio Cassius vorbea despre o uriașă comoară a regelui Decebal ascunsă în râul Sargeția, găsită de romani din cauza trădării lui Bicilis.

„Comoara lui Decebal a fost de asemenea descoperită, chiar dacă era bine ascunsă sub râul Sargetia, care curgea pe lângă palatul său. Cu ajutorul unor prizonieri, Decebal a deviat cursul râului, a săpat în albie şi în gaură a aruncat o mare cantitate de aur şi argint şi alte obiecte de mare valoare care puteau rezista la o anumită umiditate. Apoi a pus o grămadă de pietre deasupra şi a adus râul din nou pe cursul său. De asemenea, el i-a făcut pe prizonieri să depoziteze hainele şi alte obiecte de acest gen într-o peşteră. După ce a terminat i-a ucis pe aceşti prizonieri pentru a nu lua mai apoi nimic. Dar Bicilis unul dintre însoţitorii săi care ştia ce se întâmplase a fost prins şi a povestit despre acestea”, scria Dio Cassius.

În plus, Traian ar fi luat peste 500.000 de prizonieri bărbați, scria Lydus. Specialiștii spun că nu exista doar un singur tezaur dacic, ci mai multe. Nu se știe însă câte dintre acestea au fost găsite de romani. „Cu siguranță nu exista un singur tezaur dacic. Dacă putem presupune că o cantitate de monede și obiecte de prestigiu din aur se găseau în Sarmizegetusa, capitala Daciei, la fel de bine putem presupune că membrii elitei dacice, care administrau teritorii din regat din cetățile lor din vârf de munte, aveau câte un mic tezaur la dispoziție”, preciza specialistul Andrei Pogăciaș, pentru Historia. Unii specialiști, precum Alexandru Vulpe, precizau că cifrele avansate de Criton și mai apoi de Lydus privind cantitatea de aur și argint luate din Dacia au fost exagerate. „Legenda apare la Criton, medicul lui Traian, şi credem că a fost martor ocular. Cifrele sunt însă exagerate. Totuşi, mai e o problemă de „topos“ literar,loc comun.Criton spune că tezaurul a fost ascuns sub albia râului Sargeţia. De aici s-a tras concluzia că a existat un râu cu numele Sargeţia. Dar povestea cu ascunderea tezaurului o întâlnim şi în epoca elinistică, undeva în Anatolia, sub albia râului Sargenţia. Acestea sunt locuri comune, preluate de la un scriitor la altul. În ce măsură sunt adevărate, e foarte greu de spus”, preciza reputatul specialist pentru Historia, în anul 2014.

Cu toate acestea, majoritatea specialiștilor sunt de acord că romanii au luat o pradă însemnată din Dacia, deși nu se cunoaște cu adevărat cantitatea. „Totuşi, pe Columna lui Traian vedem oameni cărând tot felul de obiecte, pocale de argint etc.”, adăuga Alexandru Vulpe, fostul director al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, pentru aceeași publicație.

Imperiul Roman îmbogățit de prada din Dacia

Faptul că romanii s-au întors cu o pradă bogată din Dacia este demonstrat și de realitățile economice ale Imperiului. Înainte de războaiele cu dacii, Imperiul Roman trecuse printr-o criză financiară. După război, visteria Romei se umple brusc. În plus, Traian își permite cheltuieli extravagante. Dă pâine și circ poporului, dar înfrumusețează cu monumente extrem de costisitoare capitala imperiului.

„El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atît spre a-i sluji ca mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atât cât se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă”, relata Dio Cassius. Cu alte cuvinte, comorile dacilor ar fi reușit să redreseze Imperiul Roman din punct de vedere financiar. În plus, multe bijuterii și obiecte de uz casnic sau cultic luate din Dacia au fost vândute sau oferite cetățenilor bogați ai Romei. Haine ornate cu aur și argint, poate chiar pietre prețioase, luate din puternicele așezări ale nobilimii dace, au fost depuse ca ofrandă la altarul lui Zeus din Antiohia. Nu mai vorbim de cantitățile impresionante de bijuterii dacice care ar fi ajuns în imperiu.

De unde proveneau bogățiile dacilor?

O întrebare legitimă în această poveste este de unde aveau dacii atâta aur și argint? Deși teritoriul de astăzi al României este bogat în zăcăminte de aur, este greu de crezut că dacii au obținut aur și argint din activitate minieră. Era aproape imposibil ca aceștia să fi avut o capacitate industrială atât de mare încât să producă sute de tone de aur. În plus, așa cum arată specialiștii, nu există până în prezent dovezi arheologice ale exploatării aurului prin minerit, nici indicii privind existența unor galerii, ale unor mine dacice. În schimb, în privința exploatării aurului de către romani există suficiente dovezi.

„Nu s-au găsit până în prezent urme ale unor galerii dacice de exploatare a aurului pe filon. Exploatările romane sunt clare și nu ridică probleme. Dar dacii ‒ exploatau ei oare aurul prin galerii? Aveau tehnologia necesară? Foloseau doar daltă/dorn și ciocan? Cine erau lucrătorii? Oameni liberi sau sclavi? Daci sau specialiști angajați de daci sau trimiși de romani, ca parte a păcii din anul 89? Şi dacă au fost, ce s-a întâmplat cu aceștia?”, precizează Andrei Pogăciaș în articolul „Aurul dacic, magnifica obsesie bimilenară” din revista Historia.

Cu alte cuvinte, multe întrebări nu au un răspuns clar. Mai exista varianta exploatării aurului aluvionar, adică prin separarea aurului de pietre și nisip cu ajutorul șaitrocului (unealtă dreptunghiulară din lemn șlefuit, ca o sită, folosită la alegerea aurului din minereul sfărâmat). Chiar și în aceste condiții, este greu de crezut că dacii reușeau să adune cantități impresionante prin aceste procedeu. Tocmai de aceea, cea mai plauzibilă explicație privind originea aurului dacic este obținerea acestuia ca prada de război sau în urma stipendiilor ( taxă de protecție în schimbul păcii).

Dacii au adunat foarte multe obiecte din aur și argint din pradă de război de-a lungul secolelor. Este cunoscut că războinicii daci făceau raiduri destul de dese atât în provinciile Imperiului Roman, dar și în teritoriile celorlalte populații barbare care se aflau în conflict cu aceștia. Mai ales din provinciile romane veneau încărcați cu pradă formată mai ales din monezi din aur, vase și bijuterii din aur și argint. O parte a aurului era topit și folosit de meșterii locali.

„Părerea noastră e că recolta anuală – pe cale minieră – a trebuit să fie mult mai mică, dar că în schimb dacii strânseseră încă de pe vremea lui Burebista uriaşe cantităţi de metal preţios prin războaie de cucerire, în special împotriva celţilor, mari iubitori de podoabe de aur şi de argint, şi că prin oficiul de mercenari pe care îl făceau în slujba diferiţilor regi, ei de asemenea adunaseră mari cantităţi de aur şi argint, atât în monede, cât şi în podoabe, începând încă din secolul V î.Hr., dar mai cu seamă în secolele II şi I a. Chr.”, susţinea academicianul Vasile Pârvan, în volumul „Getica”. În plus, multe averi erau strânse de daci și din comerț, mai ales cel cu blănuri și sclavi.

Romanii și-au luat aurul înapoi

Nu în ultimul rând, aurul dacic provenea și din stipendiile oferite de romani de-a lungul timpului căpeteniilor dacice. Practic, romanii le ofereau un soi de taxă de protecție, costisitoare, pentru a nu mai invada provinciile. După pacea din 89 d.Hr, împăratul Domitian se spune că a cheltuit sume uriașe pentru a-i potoli pe daci.

„Cu siguranță, o bună parte din tezaurul capturat de romani era de fapt chiar aur roman, provenit din acele stipendii pe care romanii le plătiseră dacilor mult prea multă vreme. Să ne amintim că sursele romane vorbesc despre stipendii date unor conducători geți și daci pentru a-i pacifica. Avem apoi anul 89, când se spune că împăratul Domitian ar fi cheltuit averi nenumărate pentru ca dacii să facă pace. Din 89 până în anul 101, romanii plătiseră anual bani grei dacilor”, preciza Andrei Pogăciaș.

„La creşterea acestor avuţii contribuise şi Imperiul Roman însuşi, prin subsidiile pe care, încă înainte de Domiţian şi chiar până în primii ani de domnie ai lui Traian, le plătise dacilor pentru a se abţine de la atacuri la sud de Dunăre. Întreprinzând războaiele pentru cucerirea Daciei din motive esenţial strategice şi politice, Traian fusese stimulat, fireşte, şi de perspectiva de a pune mâna pe considerabilul tezaur dac”, scria Radu Vulpe, în „Columna lui Traian”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Voyager 2 a atins hotarul realității? / Amănunte care dau fiori

2 Știați că, lunar, Primăria București plătește trei milioane de euro către Constanda pentru Parcul Bordei?

3 Litoralul manelist alungă turiștii cu muzica dată la maxim în boxe: „Capitala țărănelii și a manelelor”

4 Amănunte de îți stă mintea-n loc în scandalul Anastasiu

5 Date din dosar / Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că a dat mită de peste 150.000 de euro timp de 8 ani fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu