Cât timp veți fi pietoni dacă depășiți cu 100 km/h viteza legală. Amenda uriașă pe care o vor plăti vitezomanii

Cât timp veți fi pietoni dacă depășiți cu 100 km/h viteza legală. Amenda uriașă pe care o vor plăti vitezomanii

Dacă un proiect de lege aprobat de Senat va trece și de votul deputaților, șoferi care vor depăși cu 100 de kilometri pe oră viteza maximă de pe un sector de drum vor rămâne fără carnet de conducere timp de mai multe luni și vor achita o amendă care nu este de neglijat.

Sunt mulți șoferi care conduc cu viteze care depășesc cu mult limita legală

Concret, conform propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, șoferilor care sunt prinși de radarele poliției depășind viteza legală cu cel puțin 100 de kilometri pe oră li se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile. În plus, ei vor plăti o amendă din clasa a IV-a de sancțiuni, de până la 2.900 de lei.

Mai mult, dacă un șofer astfel sancționat depășește din nou cu mai mult de 100 de kilometri pe oră limita legală într-un interval de şase luni de la data restituirii permisului de conducere, perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile. În fine, acești conducători auto nu vor putea beneficia de posibilitatea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce un vehicul.

100 de metri în plus la frânarea de urgență

Fostul campion naţional la raliuri Valentin Porcişteanu a explicat pentru „Adevărul” că sunt mulți șoferi care conduc cu viteze care depășesc cu mult limita legală și că proiectul legislativ este unul bun cu toate că pedepsele ar putea fi și mai mari. „Oamenii nu înțeleg că, prost utilizată, mașina devine o armă care poate ucide. Și nu numai pe ei, ci și pe cei din jur. Sunt țări în care pentru o astfel de faptă se anulează permisul de conducere cu drept de examen după o anumită perioadă de timp și numai după un control medical, dar tot este bine. Până acum la depășirea cu peste 50 de kilometri pe oră se ridica permisul pentru trei luni. Acum s-a ajuns la un alt prag pentru vitezomani, cel de a fi pieton o jumătate de an. Sper ca o parte a acestor șoferi inconștiență să se potolească din acest motiv pentru că amenda, chiar dacă este una destul de mare, nu are efect asupra lor”, a precizat Vali Porcișteanu.

Trebuie precizat că vitezele mari sunt foarte periculoase deoarece distanțele de frânare cresc năucitor de mult, chiar și în condiții ideale de drum. Dacă luam ca exemplu traficul într-o localitate, unde viteza maximă este de obicei 50 de kilometri pe oră, distanța minimă de frânare este în medie de 20,2 metri, cu mici fluctuați în funcție de modelul mașinii. În cazul în care un șofer depășește cu 100 de kilometri pe oră acestă viteză maximă va opri în caz de nevoie în 126,5 metri în condiții ideale de drum și în 221,4 metri pe ploaie, ca să nu mai luăm în calcul rulajul pe zăpadă, iar experții spun că acei minim 100 de metri în plus fac diferența dintre viață și moarte la o frânare de urgență.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante