Cazul bătrânei externate: Medicul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov lipsea din gardă

Medicul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov care ar fi trebuit să fie de gardă când o bătrână a fost externată în papuci și pijama îi delegase atribuțiile unui coleg de la un spital din Sfântu Gheorghe, acesta neaflându-se în acel moment în unitatea medicală, arată raportul realizat în urma unui control dispus de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Potrivit sursei citate, personalul medical nu a așteptat nici un aparținător al bătrânei, care a fost externată în papuci și pijama și care a fost găsită moartă ulterior.

DSP Brașov a sesizat organele competente și va continua ancheta.

Ioana Caloian, în vârstă de 82 de ani, a fost adusă cu Ambulanța sâmbătă la ora 6,00, la Spitalul Tractorul, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, pentru a i se face o serie de investigații la secția Urologie. În timp ce fiica bătrânei a plecat din spital pentru a-i aduce niște haine, medicul de gardă a lăsat-o să plece sub semnătură, o oră mai târziu, cu toate că femeia se afla în pijama și papuci de casă. Când fiica s-a întors la spital a aflat cu surprindere că bătrâna, care avea tulburări de memorie și nu știa adresa familiei, a fost externată.

Familia a început căutările, fiind anunțată poliția, iar o fotografie cu semnalmentele bătrânei a fost postată pe Facebook.

"Trupul bătrânei pe care nu erau semne de violență a fost găsit duminică, în jurul orei 17,30, pe un câmp de la marginea Brașovului. Cel mai probabil femeia a murit de frig. Avem și confirmarea rezultatelor preliminare de la Serviciul de Medicină Legală Brașov, conform cărora bătrâna a decedat din cauza hipotermiei", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisarul-șef Liviu Naghi. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

4 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă