CCR: ICCJ a făcut ca dispoziţii din legea privind executarea pedepselor să fie imprevizibile (motivare)

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al instanţei supreme a conferit unor dispoziţii din legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate un caracter imprevizibil, astfel că persoana faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată se află în imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a consecinţelor faptelor sale, precizează Curtea Constituţională în motivarea deciziei de admitere a sesizării.

Curtea Constituţională a României a stabilit, pe 8 aprilie, ca fiind neconforme cu Legea fundamentală dispoziţii din legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, în interpretarea dată de Instanţa supremă, în legătură cu modul de calculare a zilelor de detenţie executate în penitenciar.

"Curtea constată că, prin pronunţarea Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a conferit dispoziţiilor art.551 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal un caracter imprevizibil. Acest caracter imprevizibil are implicaţii în ceea ce priveşte persoana faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată, acesteia fiindu-i imposibil să cunoască data la care pedeapsa urma a fi considerată ca executată, şi, în consecinţă, să îşi regleze comportamentul. Persoana faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată se află în imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a consecinţelor faptelor sale", se precizează în document.

Judecătorii constituţionali spun că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o dispoziţie legală trebuie să fie "precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul", iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod "unitar şi uniform" şi să stabilească cerinţe" minimale" aplicabile tuturor destinatarilor săi.

"Având în vedere cele anterior expuse, Curtea Constituţională constată că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conferă o interpretare a dispoziţiilor art.551 din Legea nr.254/2013 de natură a crea persoanei faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată o situaţie juridică incertă în ceea ce priveşte efectele liberării condiţionate sau ale săvârşirii unei noi fapte penale, cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5). Totodată, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală determină o aplicare retroactivă a unei norme care nu are natura juridică a unei legi penale de drept substanţial sau material cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.15 alin.(2)", se menţionează în motivare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitropolitul Basarabiei a demisionat după apariția unor imagini în care ar întreține relații sexuale cu un bărbat

2 O fată de 15 ani a fost omorâtă după ce a refuzat să se mărite cu un văr. Calvarul prin care a trecut adolescenta

3 SURSE Nicușor Dan ar putea desemna noul premier în următoarele 48 de ore

4 „Ion Iliescu a guvernat prin război hibrid înainte ca acesta să fie inventat oficial”

5 Un fost pușcaș marin din SUA care a luptat în Ucraina lansează un avertisment pentru NATO: „O companie ucraineană ar învinge una americană”