CCR: Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar - adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului

Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, a decis, joi, Curtea Constituţională a României (CCR), care a admis o obiecţie de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

"În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar sunt neconstituţionale. În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a reţinut că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, ce reiese din prevederile art.61 alin.(2) din Constituţie", se precizează în comunicat.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar deoarece ar încălca prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 8 iunie 2016, fiind adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 6 februarie 2018, într-o formă diferită faţă de cea respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului.

Preşedintele a mai arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei. Totodată, şeful statului a precizat că articolul II din legea supusă controlului, care vizează actualizarea pensiilor de serviciu, instituie "un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional pentru funcţionarii publici parlamentari şi, implicit, pentru personalul asimilat acestora faţă de alte categorii de personal menţionate chiar în OUG 59/2017, categorii ce beneficiază de pensie de serviciu". AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte