CCR sesizează Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia pentru presiuni privind mandatul judecătorului Lăzăroiu

Curtea Constituţională a României a decis sesizarea secretarului general al Consiliului Europei şi a Comisiei de la Veneţia în legătură cu un nou demers îndreptat împotriva sa ce vizează presiuni privind mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu, care ar urmări "delegitimarea" deciziilor CCR în actuala sa componenţă.

"Plenul Curţii Constituţionale a României, întrunit la data de 19 iunie 2018, a hotărât, cu majoritate de voturi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei şi a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în legătură cu un nou demers îndreptat împotriva Curţii Constituţionale, care vizează, în concret, o anumită situaţie de fapt ce este de natură a crea presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu, dar care urmăreşte, înainte de toate, delegitimarea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în actuala sa componenţă. Textul scrisorii a fost trimis astăzi către organismele internaţionale mai sus menţionate", a anunţat CCR printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Cum arăta o scandinavă de acum 6.000 de ani: piele închisă și ochi albaștri