CCR: Urgenţa adoptării ordonanţei prin care Institutul Levantului devine instituţie autonomă - nejustificată (motivare)

CCR: Urgenţa adoptării ordonanţei prin care Institutul Levantului devine instituţie autonomă - nejustificată (motivare)

Elementele invocate drept situaţii extraordinare de către Guvern, în legătură cu OUG pentru modificarea şi completarea Legii privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL), care să fie remediate în regim de urgenţă, nu reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Executivului, precizează Curtea Constituţională a României (CCR) în motivarea deciziei de admitere a sesizării asupra actului normativ prin care ISACCL devine instituţie publică de specialitate autonomă.

Pe 3 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

"Curtea reţine că în cuprinsul preambulului, Guvernul nu justifică adoptarea actului normativ criticat în regimul derogator prevăzut de art.115 alin.(4) din Constituţie, ci se limitează la a expune argumente care demonstrează doar necesitatea reglementării. Astfel, vorbeşte despre 'stabilirea nivelului de ierarhizare a Institutului, în raport cu ordonatorul principal de credite', 'clarificarea statutului de instituţie publică de interes naţional cu specific diferit de cel al ordonatorului principal de credite', 'modul de salarizare a personalului instituţiei raportat la dispoziţiile legale în vigoare', 'asumarea obligaţiilor institutului ca centru de excelenţă al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă - World Academy of Art and Science', pentru ca, în final, să constate 'funcţionarea ineficientă a unor instituţii publice şi existenţa strict formală a acestora'", precizează judecătorii constituţionali în motivare.

Curtea apreciază că, deşi domeniul cercetărilor ştiinţifice asupra culturilor şi civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului, protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice sau promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului vizează interese sociale şi culturale care pot fi circumscrise unui anumit interes public, "elementele invocate drept situaţii extraordinare, care să fie remediate în regim de urgenţă, nu reprezintă stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care ar pune în pericol un interes public, şi prin urmare nu întrunesc exigenţele prevăzute de articolul 115 alineatul (4) din Constituţie".

"Or, în condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat, cu privire la conceptul de 'situaţie extraordinară' şi conceptul de 'urgenţă', că acestea nu se suprapun cu motivarea utilităţii reglementării, a oportunităţii adoptării actului normativ sau cu scopul/raţiunea legiferării, este evident că situaţia extraordinară nu poate fi determinată de existenţa unui cadru legislativ lacunar, imprevizibil, iar urgenţa măsurii nu poate fi justificată de nevoia îmbunătăţirii acestui cadru sau de constatarea 'existenţei strict formale' a ISACCL", spune instanţa constituţională.

Sub acest aspect, arată Curtea, Guvernul nu a respectat nici dispoziţiile articolului 6 alineatul (1) din Legea 24/2000, potrivit cărora "Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".

"Având în vedere argumentele expuse, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului încalcă prevederile art.115 alin.(4) din Constituţie. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională", explică judecătorii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro