Ce avere uriașă a lăsat în urmă Ozzy Osbourne. Pe lângă muzică, superstarul a cochetat cu mai multe industrii, inclusiv imobiliarele

Ce avere uriașă a lăsat în urmă Ozzy Osbourne. Pe lângă muzică, superstarul a cochetat cu mai multe industrii, inclusiv imobiliarele

Legendarul rocker Ozzy Osbourne a lăsat în urmă o avere estimată la 335 de milioane de dolari australieni (aproximativ 163 de milioane de lire sterline), potrivit presei internaționale. Artistul s-a stins după o lungă luptă cu boala Parkinson, încheind o carieră muzicală spectaculoasă ce s-a întins pe mai bine de cinci decenii.

O parte din familia Osbourne, Kelly, Ozzy și Sharon. FOTO: Profimedia

O parte din familia Osbourne, Kelly, Ozzy și Sharon. FOTO: Profimedia

Ozzy Osbourne a câștigat recunoaștere și în afara scenei muzicale, devenind vedetă de televiziune în cadrul reality show-ului „The Osbournes”, difuzat de MTV. De asemenea, Ozzy a fondat împreună cu soția sa Sharon un festival de muzică heavy metal, Ozzfest, care a atras milioane de fani între 1996 și 2006, conform publicației britanice Daily Mail.

O carieră colosală și profitabilă

Ozzy a devenit faimos la sfârșitul anilor '60 ca solist al trupei Black Sabbath , una dintre formațiile fondatoare ale genului heavy metal, care a vândut aproximativ 70 de milioane de albume la nivel global. După ce a fost dat afară din trupă în 1979, artistul și-a început cariera solo, vânzând ulterior peste 100 de milioane de discuri din 13 albume lansate.

Festivalul Ozzfest s-a dovedit o mină de aur pentru artist. Potrivit Celebrity Net Worth, doar din vânzarea de produse promoționale, Osbourne a câștigat 76 de milioane de dolari australieni (circa 37 de milioane de lire sterline), în timp ce veniturile totale generate de festival se ridică la peste 152 de milioane de dolari australieni (74 de milioane de lire).

Reality show-ul care i-a adus o nouă generație de fani

Lansat în 2002 și filmat în vila sa din Los Angeles, show-ul „The Osbournes” a prezentat viața de zi cu zi a familiei Osbourne. Serialul s-a bucurat de un succes uriaș, fiind difuzat timp de patru sezoane până în 2005. Fiecare membru al familiei Osbourne a câștigat aproximativ 30.500 de dolari australieni (14.800 lire sterline) pe episod în primul sezon, iar ulterior salariile au crescut semnificativ, fiecare membru cerând 7,6 milioane de dolari australieni (3,7 milioane lire) pentru sezonul doi.

Artistul a fost și un investitor activ în domeniul imobiliar. În 2014, Ozzy a cumpărat un apartament în Los Angeles pentru 6,1 milioane de dolari australieni, după ce vânduse anterior două reședințe de lux în California cu un total de aproape 30 de milioane. În 2015, a achiziționat o vilă în LA pentru 18,3 milioane de dolari australieni, iar locuința făcută celebră de emisiunea MTV a fost vândută în 2013 pentru 17,5 milioane – cumpărătorul fiind Christina Aguilera.

Starul heavy metal Ozzy Osbourne a murit marți, 22 iulie, la doar câteva săptămâni după ce s-a reunit cu colegii săi din trupa Black Sabbath și a susținut un concert uriaș de adio pentru fani.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 STENOGRAME Nevasta lui Piedone / „Mă râsul lumii, mă! Cât ne mai chinui mă, nenorocitule? Dar-ar Dumnezeu să mori în secunda asta! Să petreci tu cu cur…

2 BREAKING Polițistă de 30 de ani, căpitan la Penitenciarul Rahova, descoperită în trafic drogată cu amfetamină, i-a confundat pe polițiști cu niște mon…

3 Percheziții după arestarea lui Vladimir Plahotniuc: Ce au găsit polițiștii în vila luxoasă în care locuia oligarhul

4 Tot mai puțini turiști aleg Mamaia. „Absolut tot s-a scumpit, de la o sticlă de apă, până la celebra halbă de bere”

5 Reacția demnă a unui adolescent agresat de o călătoare într-un tramvai, lăudată de internauți: „Judecător să ajungă!”