Ce „profeții” a făcut Athos, „Noul Nostradamus” din Brazilia

Un profet care prezice viitorul, supranumit "Nostradamus al zilelor noastre", susține că a fost binecuvântat cu daruri pentru a salva lumea, a avertizat asupra unei apocalipse iminente.

Conform publicației britanice DailyStar , Athos Salomé din Divinópolis, Brazilia, susține că a prezis pandemia de Covid-19, moartea reginei Elisabeta în acest an și chiar încercarea lui Elon Musk de a cumpăra Twitter.

Într-o altă predicție sinistră legată de cel mai bogat om de pe planetă, Athos spune că a prevăzut roboți care să arunce oamenii în șomaj cu mult înainte ca miliardarul să-și anunțe umanoizii "Optimus".

Cea mai înfricoșătoare dintre toate, însă, este declarația tânărului de 36 de ani, potrivit căreia cel de-al treilea război mondial a început deja, fiind confirmat de, susține el, invazia Rusiei în Ucraina într-o eră digitală fantastică.

Respingând acuzațiile că nu ar fi decât un șarlatan, Athos a declarat: "Nu mă consider un ghicitor, nu cred în așa ceva. Știința a început să dovedească faptul că abilitățile mele sunt reale, am trecut printr-o analiză tehnică și nu s-a dovedit niciun truc".

"La vârsta de 12 ani mi-am dat seama că sunt diferit de ceilalți oameni, cu o sensibilitate mai mare de a simți, auzi și vorbi despre evenimente asupra cărora nu aveam control.

Athos nu are nicio îndoială cu privire la locul sau abilitățile sale, citându-l pe Dumnezeu. El crede că toți oamenii sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și că suntem astfel, semi-zei.

El susține că, în 2012, a prezis o pandemie globală pentru anul 2020, iar cu 44 de zile înainte ca Vladimir Putin să trimită tancurile în Ucraina, Athos a anunțat că această invazie este inevitabilă.


populare
astăzi

1 „În cât timp a strâns banii din cutiile de pantofi și cu cine trebuiau ei împărțiți?” / Articol devastator publicat de Eugen Rădulescu, consilier al Guv…

2 Voi ați citit asta? /

3 Încă o dovadă a prostiei crase a lui Câciu, de două ori ministru PSD...

4 Șantaj la MApN pe miliardele SAFE? / Rheinmetall nu mai vrea să producă în România. Contract de 5,7 miliarde de euro

5 VIDEO Hopa! / Procurorii ar fi găsit 100.000 de euro în biroul lui Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța și 30.000 de euro în mașină / CSM …