Ce se întâmplă dacă Ucraina cade? O întrebare care nu mai poate fi ignorată

Ce se întâmplă dacă Ucraina cade? O întrebare care nu mai poate fi ignorată

După mai bine de trei ani de război total, început în februarie 2022, Ucraina se află într-un punct critic. A rezistat mai mult decât i s-a prezis. A răspuns cu o tenacitate pe care puțini o anticipau. Dar pe fondul unei frontiere militare care nu mai avansează, al unei susțineri internaționale tot mai fragile și al epuizării resurselor umane și materiale, întrebarea devine legitimă: ce se întâmplă dacă Ucraina cedează?, se întreabă The Guardian.

Razboiul din Ucraina nu dă semne de încetare după trei ani și jumătate de lupte/FOTO:Profimedia

Razboiul din Ucraina nu dă semne de încetare după trei ani și jumătate de lupte/FOTO:Profimedia

Răspunsul nu este doar o chestiune de geopolitică, ci de responsabilitate istorică. Căderea Ucrainei ar însemna un eșec strategic profund al Occidentului – comparabil, dacă nu chiar mai grav, decât retragerea din Afganistan sau intervenția ratată în Irak. Ar semnala nu doar o înfrângere militară, ci una morală și sistemică a unui model democratic confruntat cu autoritarismul brutal.

Ucraina a rezistat, dar nu câștigă

Linia frontului este tot mai greu de apărat, iar forțele rusești continuă să avanseze lent, dar constant în est. Chiar și succesele punctuale – cum ar fi loviturile recente din regiunea Kursk sau distrugerea unor bombardiere rusești – nu modifică semnificativ raportul de forțe. Resursele Kievului se subțiază. Răbdarea aliaților, de asemenea.

În timp ce Rusia primește sprijin discret, dar esențial din partea Chinei, Iranului sau Coreei de Nord, Occidentul se frământă în ezitări politice și calcule electorale. Sprijinul militar promis este adesea întârziat sau incomplet, iar sprijinul politic oscilează în funcție de interese interne. Franța și Marea Britanie repetă discursuri de solidaritate, dar evită asumarea unor măsuri militare concrete. SUA, cu alegerile prezidențiale în apropiere, oferă sprijin intermitent, cu Trump ca factor de instabilitate majoră.

În acest context, Rusia mizează pe oboseala strategică a Vestului. Calculele Kremlinului sunt simple: dacă Ucraina e lăsată să lupte singură suficient timp, va ceda. Și odată cu ea, va ceda și credibilitatea alianțelor occidentale. Europa ar deveni vulnerabilă în fața unui precedent care poate fi replicat. Țări precum Moldova, Georgia sau chiar state din flancul estic al NATO ar putea deveni următoarele ținte ale unui revizionism geopolitic nesancționat, subliniază publicația britanică.

Există soluții?

Da, susține cotidianul, dar presupun o voință politică care astăzi pare în scădere. NATO ar putea institui o zonă de excludere aeriană deasupra teritoriului neocupat al Ucrainei – o măsură riscantă, dar justificabilă legal și moral, în fața atacurilor directe asupra infrastructurii civile. De asemenea, activele rusești înghețate în băncile occidentale pot fi direcționate spre reconstrucție și sprijin militar. Iar țările care încă ezită să se delimiteze clar – precum India – ar trebui confruntate cu realitatea crimei și forțate să aleagă o poziție.

Alternativa, tot mai probabilă, este un război înghețat, cu fronturi stabile, dar cu o Ucraină epuizată, dependentă și vulnerabilă. Sau, mai grav, o înfrângere care să transforme Europa într-un continent unde conflictul devine normă, iar diplomația cedează în fața forței brute.

Dar oricare ar fi soluția, ea nu poate începe fără o premisă clară: Vladimir Putin trebuie oprit. Nu Ucraina trebuie să cadă. Ci regimul care a declanșat acest război, care a sfidat dreptul internațional și care a distrus fără ezitare sute de vieți în fiecare zi. Doar înfrângerea politică și strategică a Kremlinului poate pune capăt unei tragedii care riscă să devină o rană deschisă pentru întreaga Europă, conchide The Guardian.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 De ce în România judecătorii se pensionează la 48 de ani. Cine au fost „băieții deștepți” care au dat legea și ce motive au avut

3 ALERTĂ Simina Tănăsescu este noul președinte al CCR

4 „După aceea, vor veni cu sutele” / Primele vești cu adevărat proaste pentru Rusia vin din Germania

5 „Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceașescu” / „Șuca” a vrut să se bage și ea în seamă pe subiectul Beach, Please!, dar a scris greșit numele dict…