Ce se va întâmpla cu „blocurile comuniste” peste câteva decenii: „Unii cred că vor rezista la nesfârșit”

Milioane de români locuiesc în „blocuri comuniste”, multe cu o vechime de peste jumătate de secol, iar viitorul lor stârnește tot mai multe dezbateri. Unii români cred că vor rezista timpului, alții le prevăd o soartă dramatică.

Bloc turn din anii '70, abandonat în Uricani, Hunedoara. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

În ciuda vechimii lor, prețul locuințelor în „blocuri comuniste”, construite în România în perioada 1945 - 1989 a fost într-o continuă creștere în ultimii ani.

În Capitală, cel mai adesea, apartamentele sunt oferite la cel puțin 100.000 de euro, uneori prețul de vânzare apropiindu-se de 200.000 de euro. În Cluj-Napoca, Iași și Constanța, costul unor astfel de locuințe este ceva mai redus, dar în creștere față de anii trecuți.

În multe orașe mai mici, piața „blocurilor comuniste” a menținut prețurile ridicate, deoarece, după 1990, investițiile în construcția de blocuri noi au stagnat, pe fondul declinului industriilor locale, al scăderii populației și al migrației, dar și pentru că mulți români au preferat alte variante de locuire.

Cum văd românii viitorul „blocurilor comuniste”

La cel puțin trei decenii și jumătate de la construcția „blocurilor comuniste”, mulți români le prevăd un viitor incert pentru următoarele decenii. O astfel de dezbatere a stârnit numeroase comentarii pe rețelele de socializare.

„Blocurile comuniste (în special cele din prefabricate) par că au fost construite cu o durată de viață de aproximativ 70–100 de ani. Prin anul 2050, multe dintre acestea își vor atinge limita duratei de viață și vor trebui reconsolidate sau reconstruite. În condițiile în care doar o parte dintre locatari și-ar permite să investească bani în reconstrucție sau consolidare, mă îndoiesc că se va ajunge la un consens și că problema acestor blocuri va fi ignorată până când acestea vor începe să cadă sau vor rămâne în paragină (cum sunt unele cămine de nefamiliști din zonele mai defavorizate)”, scrie un român pe platforma Reddit.

Alt român susține că, în unele orașe mari din India, blocurile vechi sunt demolate și reconstruite mai înalte, iar proprietarii primesc apartamente noi, mai mari, în timp ce dezvoltatorii vând restul locuințelor.

„Acum, se va întâmpla același lucru și în cazul orașelor mari din România? Cine știe…”, întreabă acesta.

Seismele, legate de soarta multor clădiri

Alți români cred că seismele vor decide soarta multor blocuri din Capitală. Unii susțin că demolarea blocurilor vechi nu este rentabilă pentru dezvoltatorii imobiliari, pentru reconstruirea altor clădiri, și va întâmpina dificultăți din partea locatarilor.

„Reabilitarea este mult mai eficientă ca preț și mai ușor de realizat decât demolarea și reconstruirea”, afirmă un internaut.

Un român observă că, în multe situații, apartamentele din blocuri vechi se vând la prețuri mari.

Bloc din anii '50, la Uricani. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

„Sunt oameni care spun că blocurile vor rezista mai mult decât ei și că și clădirile noi pot avea probleme la un cutremur puternic, chiar dacă nu se prăbușesc”, adaugă acesta.

Altcineva spune că durata de viață a unui bloc depinde mult și de întreținere.

„Există clădiri lăsate în paragină, cu infiltrații și armături la vedere, dar și blocuri bine întreținute, reabilitate și modernizate, care pot rezista mult mai mult decât se credea inițial”, afirmă acesta.

Unii români le privesc cu încredere

Un internaut spune că a locuit într-un apartament de aproximativ 100 de ani din Edinburgh, încă folosit și în stare bună.

„Atunci, ce să pățească blocurile comuniste din beton armat? Chiar și dacă rămân nefolosite, structura tot ar mai rezista cel puțin 100 de ani”, completează acesta.

Altcineva adaugă că durata de viață a clădirilor este relativă, iar una de 50–70 de ani nu înseamnă că blocul ar putea cădea după acea perioadă, ci poate fi privită ca o perioadă de garanție.

„Unii cred că blocurile comuniste sunt cele mai bune și că vor rezista la nesfârșit. În realitate, multe dintre ele au ajuns la finalul duratei de proiectare, iar următorul cutremur mare va lămuri situația. De obicei se așteaptă fără să se ia măsuri serioase, iar ideea demolării și reconstruirii este rar discutată”, afirmă un alt român.

Altcineva crede că blocurile care sunt întreținute vor rezista un timp îndelungat.

„Avem construcții vechi de sute de ani care stau încă foarte bine”, adaugă acesta.

Blocurile din anii ’80, peste 70 de ani, vor fi locuite de alte generații, cu venituri mai mari și alte mentalități, crede un alt internaut.

„Își vor dubla prețul, asta se va întâmpla. Și acum, la 50 de ani de la construcția lor, sunt exagerat de scumpe”, concluzionează altcineva.

Blocurile care au schimbat demografia României

În cele peste patru decenii de comunism, România și-a triplat populația urbană, numărul locuitorilor din orașe crescând de la aproximativ patru milioane de oameni în 1948 la peste 12 milioane în 1990.

Construite în ritm alert începând din anii ’50 , pentru românii care și-au părăsit satele sărăcite de colectivizare pentru a începe o nouă viață în orașele aflate în expansiune, cele mai multe dintre „blocurile comuniste” au ajuns în prezent la o vechime de peste jumătate de secol.

Blocuri turn din Lupeni. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Primele astfel de clădiri din era comunistă au fost construite în România la sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor ’50, la scurt timp după instaurarea regimului controlat atunci de sovietici. Cele mai multe au fost ridicate din cărămidă, aveau, în general, două etaje și acoperișuri de țiglă, cu poduri utilizabile. În multe orașe formau „cvartale”, compuse din blocuri, zone verzi și alei, alături de vechi spații pentru comerț și clădiri publice (școli, grădinițe).

Acum au ajuns la o „vârstă” de aproape opt decenii, iar multe dintre ele au avut de suferit în ceea ce privește starea conductelor de apă, a instalațiilor și a altor utilități, a tâmplăriei și țiglei, precum și aspectul fațadelor, al interioarelor și al subsolurilor.

Blocuri de confort redus pentru „poporul muncitor”

În anii ’60, numeroși români s-au mutat în blocurile cunoscute în spațiul socialist ca „Hrușciovka”, după numele fostului lider sovietic Nikita Hrușciov, inspirate și ele din modelul sovietic. Calitatea materialelor și a lucrărilor lor a fost redusă treptat, prefabricatele și pereții subțiri de beton luând locul cărămizilor, iar acoperișurile din țiglă fiind înlocuite cu terase izolate cu smoală. Beciurile și spațiile utilitare au fost proiectate economicos, iar elementele decorative, prezente la blocurile din anii ’50, au dispărut.

Blocurile din anii ’60 și ’70 au, în general, până la patru etaje, pentru a nu necesita lift, iar apartamentele erau mici, de 30–40 de metri pătrați, cu una sau două camere. Bucătăriile aveau doar câțiva metri pătrați, băile erau foarte înguste, iar spațiul era calculat la limită, motiv pentru care locuințele au fost adesea comparate cu niște „cutii de chibrituri”.

Cartierele construite atunci, numite microraioane, au primit un aspect uniform, cu blocuri ridicate simultan, foarte apropiate unele de altele. În anii ’70 și ’80, în multe orașe din România au apărut pentru prima dată blocurile-turn, proiectate de specialiști care nu au pus accent pe confort.

Presiunea apei era slabă la etajele superioare, infiltrațiile erau frecvente, iar căldura din timpul verii făcea dificilă locuirea la ultimele niveluri. Căminele de nefamiliști, construite în aceeași perioadă pentru muncitorii aduși în orașe, ofereau și mai puțin confort, cu camere înghesuite, băi și bucătării comune și condiții de trai adesea precare. Multe cămine construite de întreprinderile locale au fost abandonate după 1990 ori au fost ocupate fără forme legale de familii rămase fără locuință.