Ce spun taiwanezii despre exerciţiile militare chineze: „Sunt o gaşcă de gangsteri. Trăim sub aceste ameninţări de 70 de ani”

Ce spun taiwanezii despre exerciţiile militare chineze: „Sunt o gaşcă de gangsteri. Trăim sub aceste ameninţări de 70 de ani”

Întâi de toate, China a declarat şase zone de excludere în jurul Taiwan, o insulă autoguvernată pe care o consideră un teritoriu separatist al său.

Apoi, la numai două ore de când au intrat in vigoare, Beijingul a lansat cel puţin două rachete balistice Dong Feng de-a lungul strâmtorii spre regiuni din largul coastei nordice a Taiwanului.

Aceste acţiuni urmează destul de fidel tiparul la care China a recurs în 1996, ultima sa tentativă de a pedepsi Taiwanul pentru iniţiativa acestuia de a obţine recunoaştere internaţională.

În mod clar, scopul acestor exerciţii este intimidarea – doar că mutarea provoacă perturbări importante ale industriilor aeriene şi de transport ale insulei. Apele din jurul Taiwanului sunt printre cele mai aglomerate coridoare din lume, or în aceste toate vasele comerciale au nevoie să fie trimise pe alte rute.

Pe coasta nordică a Taiwanului, în portul pescăresc Bi Sha Yu, pescarii îşi fixează plasele şi protestează cu voce tare: „Mereu noi, oamenii mărunţi, suntem cei ce suferă când se ceartă politicienii. Dar ce-am putea face, e mult prea periculos să ieşim acum în larg”, a spus un căpitan.

Un altul îşi strângea echipamentul după ce a trebuit să revină în port: „Am ieşit în larg în această dimineaţă, dar apoi paza de coastă ne-a anunţat prin radio că trebuie să ne întoarcem imediată în port”.

Bărbatul nu se arată prea îngrijorat: „Noi nu ştim unde sunt zonele de excludere aşa că facem ce ne spune paza de coastă”.

Soţia sa nu este la fel de liniştită: „Cu fiecare zi în care asta continuă pierdem bani. Nu avem cum să prindem peşte, dar tot trebuie să plătim echipajul”.

Majoritatea celor cu care au stat de vorbă cu jurnaliştii BBC sunt sceptici cu privire la posibilitatea ca armata chineză să pregătească un atac iminent asupra insulei.

„Sunt doar o gaşcă de gangsteri. Comuniştii ăştia au gura mare, dar nu vor face nimic. Trăim sub aceste ameninţări de 70 de ani”, a spus un alt pescar.

Totuşi, a trecut doar o zi de când au început exerciţiile – China are timp să escaladeze lucrurile şi eventual să intre în apele teritoriale ale Taiwan.

Cele mai aprinse speculaţii privesc posibilitatea ca armata chineză să lanseze rachete peste insulă, iar asta din pricina uneia dintre zonele de excludere, care se află în largul coastei estice a Taiwanului, în Oceanul Pacific. O rachetă care ar ateriza acolo ar reprezenta o violare dramatică a spaţiului aerian al Taiwanului, scria BBC joi.

Doar Coreea de Nord a făcut o mutare similară, când în august 2017 a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune de-a lungul insulei japoneze Hokkaido.

22 de avioane chineze de luptă au intrat joi în zona de apărare aeriană a Taiwanului, a spus ministrul taiwanez al Apărării într-o conferinţă de presă pe tema manevrelor militare chineze în urma vizitei la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor amerticane Nancy Pelosi, potrivit AFP.

Armata chineză a lansat o serie de rachete care au survolat Taiwanul şi au căzut - pentru prima oară - în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei.

Aceste exerciţii militare se desfăşoară în şase zone maritime în jurul Taiwanului, la nivelul unor rute comerciale foarte frecventate, unele situate la 20 de kilometri de coasta taiwaneză.

Oficialii taiwanezi au spus că exerciţiile încalcă reglementările Naţiunilor Unite, invadează spaţiul teritorial al Taiwanului şi reprezintă o provocare directă pentru navigaţia aeriană şi maritimă liberă.

China efectuează exerciţii pe cele mai aglomerate căi navigabile internaţionale şi rute aeriene şi acesta este ”un comportament iresponsabil, ilegitim”, a precizat Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan.

China a trecut din nou vineri dimineaţa linia mediană a Strâmtorii Taiwan, a declarat ministerul apărării de la Taipei, în timp ce sursă din Taiwan a declarat anonim pentru Reuters că „aproximativ 10 nave ale marinei chineze au traversat linia mediană şi au rămas în zonă vineri dimineaţă, iar aproximativ 20 de avioane militare chineze au trecut pentru scurt timp de linia mediană”.

„De data aceasta, exerciţiile noastre au inclus teste cu tragere reală şi a fost prima dată când au traversat insula Taiwan,” a declarat pentru CCTV Meng Xiangqing, profesor la Universitatea Naţională de Apărare din China, afiliată armatei, relatează The Guardian.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /