Liviu Horovitz, expert în securitate, susține că nu avem dovezi care să sugereze ca Putin se pregătește sa folosească arme nucleare. Pericolul ar crește, dacă războiul se va prelungi și Rusia va fi mai instabilă și disperată. O abordare decisivă azi este preferabilă unui război de lungă durată.

Membru al echipei Institutului German pentru Afaceri și Securitate Internațională, expertul în politici de securitate Liviu Horovitz – care a studiat la universități din Dresda, din Monterey sau din Zurich –a analizat, la un an de la începerea războiului din Ucraina, amenințarea nucleară și elementele care ar putea duce la escaladarea acesteia.

Specialistul a preconizat două scenarii cu privire la evoluția războiului în 2023 și a explicat care sunt elementele care ar face cele două părți să stea la masa negocierilor de pace cu intenție serioasă de a pune capăt conflictului.

Adevărul: La aproape un an de la începutul războiului, care credeți că sunt obiectivele pe care Rusia le-ar accepta în perspectiva unei negocieri de pace serioase? Dar Ucraina? Care credeți că ar fi punctul unde cele două părți s-ar putea întâlni și ar putea negocia cu succes? Care sunt evoluțiile care ar aduce cele două părți la masa negocierilor cu intenții serioase de a se ajunge la un tratat de pace?

Liviu Horovitz: Astăzi, ambele părți par convinse că își pot atinge interesele pe câmpul de luptă. Informațiile publice nu sugerează că Rusia a abandonat obiectivele maximale de la începutul războiului. Nici Ucraina nu e dispusă să renunțe la întregi provincii sau să accepte concesii politice. Trei evoluții par să ducă spre negocieri: Victorii semnificative ale unei părți în teatrul de război; iminența unui colaps economic; sau schimbări dramatice politice. Nicicare nu pare să vina prea curând, așa că nu mă aștept să asistăm la negocieri publice în viitorul apropiat.

De la începutul războiului din Ucraina, spectrul amenințării nucleare a planat din nou asupra lumii cu o gravitate care a amintit analiștilor de criza rachetelor din Cuba. Credeți că stă în picioare această comparație?

Comparația nu a stat și nu stă în picioare. Pericolul nuclear este real, dar nu ne aflăm într-o criză în care decidenții sunt forțați să ia decizii într-un timp foarte scurt și pe baza unor informații foarte limitate. De asemenea, probabilitatea ca arme nucleare să fie folosite neintenționat, dintr-un accident, este extrem de mică. Moscova s-a folosit de amenințări nucleare pentru a descuraja intervenția directă a Statelor Unite în război și pentru a intimida Vestul să limiteze armele trimise Ucrainei și sancțiunile impuse Rusiei. Dar nu există niciun fel de dovezi care să sugereze că Putin se pregătește să folosească arme nucleare, nici în Ucraina și cu atât mai puțin împotriva unor țări din NATO.

„Riscurile nucleare ar fi foarte ridicate dacă regimul de la Moscova ar crede că poate pierde controlul”

În momentele-cheie în care Occidentul a decis să trimită ajutor militar substanțial în Ucraina, amenințarea nucleară a fost reiterată. Realitatea a arătat că s-a blufat de fiecare dată. Cum ați evlaua acum amenințarea nucleară? Dacă ar fi să ne imaginăm un barometru al amenințării nucleare, care credeți că ar fi elementele (fie că vorbim despre ajutorul din partea Occidentului, fie că vorbim despre o anumită evoluție a situației din teren sau din Rusia) care ar ridica spre cote periculoase indicatorul barometrului?

Riscurile nucleare ar fi foarte ridicate dacă regimul de la Moscova ar crede că poate pierde controlul politic asupra Rusiei. Nici atunci nu vorbim de un automatism, căci nu este clar dacă Putin și-ar putea salva puterea folosind arme nucleare, dar un număr de scenarii este imaginabil.

O asemenea criză la Moscova este însă extrem de imprevizibilă. Ar putea fi cauzată atât de victorii decisive ale ucrainenilor, în special în Crimeea, dar ar putea să fie generate și de o criză economică sau politică în Rusia. Cert este că rămâne extrem de neclar cum anumite sisteme militare care le-ar permite ucrainenilor să își recupereze bucăți limitate din teritoriul ocupat ar putea duce la folosirea de arme nucleare.

Ajutoarele militare și pericolul nuclear

Războiul din Ucraina a determinat o creștere masivă a interesului țărilor din zonă și nu numai pentru înzestrarea cu armament. Se vorbește despre alocări masive de fonduri pentru înzestrarea armatei. Vedem acest fenomen și la nivelul armelor nucleare? Credeți că după ce se vă ajunge, într-un fel sau altul la pace, urmează nou război rece și o nouă cursă a înarmărilor?

O adevărată cursă a înarmării nucleare este improbabilă pe simplul motiv că atât Rusia cât și SUA au deja mii de asemenea arme. Pe de altă parte, tratate care să controleze armamentul nuclear, așa cum au fost negociate în cele trei decenii după terminarea războiului rece, sunt extrem de improbabile. Rusia își consumă armele convenționale în Ucraina. Nu va avea după război, pentru cel puțin zece ani, altă posibilitate decât să sublinieze arsenalul nuclear. Decidenții de la Washington nu sunt îngrijorați doar de Moscova, ci și de Beijing. China își mărește arsenalul nuclear. În concluzie, nu sunt vești bune de așteptat cât privește limitarea armamentului nuclear în următorii ani.

După tancuri, se vorbește despre trimiterea de avioane și chiar de rachete cu rază mare de acțiune ca ajutor occidental pentru Ucraina. Ce efect va avea aceasta asupra amenințării nucleare venite de la Moscova și/sau asupra unui potențial conflict extins? Care ar fi ajutoarele militare care ar însemna trecerea unei linii roșii pe care Rusia nu o vă accepta?

Nu există niciun fel de ajutoare militare care, în sine, sunt o „linie roșie” pentru Rusia. Doar că anumite evoluții din teatrul de război pot pune regimul de la Moscova sub presiunea de a escalada în Ucraina sau de a pierde controlul, de unde temerile că Putin ar putea în asemenea momente să folosească arme nucleare. Până acum, Washingtonul a fost extrem de atent cu privire la rachetele cu raza lungă de acțiune. Chiar dacă Vestul va trimite avioane, vor exista cu siguranță restricții menite să reducă riscurile nucleare. Doar că în momentul de față pare mai probabil că ajutoarele militare vor veni prea târziu, decât că acestea vor fi atât de substanțiale încât să cauzeze riscuri nucleare semnificative.

„Alianță transatlantică să își asume mai multe costuri și riscuri astăzi”

Germania a decis să trimită tancuri în Ucraina după o perioadă lungă în care a limitat ajutoarele militare către tara invadată. Care credeți că au fost argumentele care au ajutat decidenții germani să ia o astfel de hotărâre?

Din câte știm în domeniul public, patru elemente par să fi fost decisive pentru guvernul de la Berlin: În primul rând, decizia administrației Biden de a trimite la rândul ei tancuri în Ucraina, deși acestea vor ajunge mult mai târziu decât cele produse în Germania. În al doilea rând, presiunea politică internă, unde coaliția de la guvernare începea să se destrame, cu politicieni liberali și verzi exprimând public dezacordul cu părerile cancelarului socialist. În al treilea rând, realizarea în rândul decidenților germani că o rezoluție pozitivă a războiului este mai probabilă dacă Ucraina reușește să își atingă o serie de obiective vitale în teatrul de operațiuni - țeluri la care pot să contribuie decisiv asemenea arme. Și în ultimul rând, presiunea masivă din partea celorlalți aliați în NATO, și pericolul realizat la Berlin că Germania și-ar putea pierde credibilitatea în rândul alianței.

La final de 2022, majoritatea analiștilor s-au pus de acord că urmează un război de lungă durată. Vă rog să-mi prefigurați un scenariu optimist și unul rezervat în ceea ce privește evoluția războiului în 2023.

Scenariul optimist este că Rusia eșuează în campania de primăvară și Ucraina reușește să recupereze câteva puncte strategice. Moscova realizează că presiunea economică este în creștere și că nu își poate atinge obiectivele pe câmpul de luptă. Avem negocieri peste vară și o rezoluție mai mult sau mai puțin - probabil mai puțin - satisfăcătoare la toamnă. Apoi abia ne așteaptă munca grea - reconstrucția Ucrainei și refacerea sistemului de securitate european.

Scenariul pesimist este că atât Rusia cât și principalele țări europene trec într-o economie de război și că acest conflict se prelungește cu mult. Trebuie să fim conștienți că în acest caz pericolele nucleare ar putea crește semnificativ, cu o Rusie din ce în ce mai instabilă, mai radicală, și mai disperată. La capătul zilei, ar fi mai bine că alianță transatlantică să își asume mai multe costuri și riscuri astăzi pentru a evita o situație potențial mult mai neplăcută în viitor.

Cine este Liviu Horovitz

Liviu Horovitz face pare din echipa Institutului German pentru Afaceri și Securitate Internaționale (SWP) care se ocupă aproape exclusiv de probleme nucleare. Expertul în securitate internațională și-a concentrat cercetarea pe pericolul nuclear și pe percepția amenințării nucleare.

Liviu Horovitz a plecat la 17 ani din Timișoara și a studiat în mai multe părți ale lumii. În 2010-2014 a fost cercetător în Grupul de lucru pentru politică nucleară la Centrul de Studii de Securitate din Zürich. În 2014-2018 și-a făcut doctoratul la Centrul de Studii Comparate și Internaționale, în cadrul Institutul Federal Elvețian de Tehnologie Zürich. În 2016-2017, a făcut cercetare la Centrul Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale, Școala de Guvernare John F. Kennedy, în cadrul Universității Harvard. În 2018-2019, a fost cercetător postdoctoral la Școala de Studii Internaționale Avansate, Universitatea Johns Hopkins.

În 2019-2021 a fost cercetător postdoctoral la Școala de Guvernare din Bruxelles, Universitatea Liberă din Bruxelles. Din 2021 este cercetător asociat în grupul de cercetare Strategic Threat Analysis and Nuclear (Dis-)Order (Analiză strategică a amenințării și (dez)ordinii nucleare), din cadrul Institutului German pentru Afaceri și Securitate Internaționale de la Berlin.