Cea mai exclusivistă și prestigioasă organizație din istorie este considerată Ordinul Lânii de Aur. Întemeiată în secolul al XV-lea, a impresionat prin fast, idealuri și, mai ales, prin condițiile extrem de stricte privind accesul în rândul acestuia. Are doar 50 de locuri disponibile.

De-a lungul timpului au fost constituite diferite organizații profesionale, sociale, culturale sau religioase. Unele au devenit mai faimoase decât altele și au rămas cunoscute în istorie. Printre cele mai prestigioase și faimoase organizații au fost ordinele cavalerești și confreriile secrete. Dintre acestea, cea mai exclusivistă și bogată organizație fondată vreodată în istorie a fost Ordinul Lânii de Aur. Era un ordin cavaleresc care impresiona prin fast, prestigiu și prin exclusivism. Condițiile extrem de stricte de accedere la acest Ordin îl fac disponibil doar unei categorii foarte restrânse de oameni. Acesta funcționează și astăzi și are doar 50 de membri, numărul maxim admis. În trecut, Ordinul Lânii de Aur se constituia într-un for cu puteri juridice și consultative unde se luau hotărâri extrem de importante.

Magnificul ordin al burgunzilor și „clubul exclusiv” al celor cu sânge albastru

Europa medievală a fost patria celor mai importante ordine cavalerești și monasto-cavalerești care s-au născut de-a lungul istoriei. Cine nu a auzit de Templieri , Ospitalieri, Teutoni sau faimosul Ordin al Jartierei. Fiecare ordin a avut specificul său, însă de departe cel mai exclusivist și opulent a fost ordinul întemeiat pe 10 ianuarie 1430 de către Filip cel Bun, ducele Burgundiei, în ultima zi a petrecerii dedicate nunții sale cu Isabella de Portugalia. A fost numit Ordinul Lânii de Aur și avea niște condiții draconice de acceptare a membrilor săi. Trebuie însă să facem precizarea că la acea vreme Burgundia era un ducat extrem de puternic cu teritorii care se întindeau din Flandra și până în Elveția. Condusă de ducii din familia Valois, precum Filip cel Temerar, Ioan Neînfricatul, Filip cel Bun și Carol cel Temerar, Burgundia era un stat medieval european bogat, un deschizător de drumuri în materie de tendințe culturale, cu personalități artistice extraordinare, precum Jan van Eyck sau Guillaume Dufay. Totodată, la Dijon, capitala ducatului, era o viață extravagantă de curte, flamboiantă și opulentă.

Ducatul Burgundiei rivaliza cu Franța din punct de vedere cultural, al puterii militare și politice, dar și al prestigiului internațional. Aici se aflau unele dintre cele mai importante biserici și mănăstiri Occidentale, precum cele de la Cluny, Cîteaux și Vézelay. Tocmai de aceea nici nu era de mirare că un duce de Burgundia a putut întemeia un asemenea ordin cavaleresc. Ordinul avea doar 24 de locuri disponibile iar marele său maestru era chiar ducele Burgundiei. Ulterior, existând o cerere mare pentru a ocupa un loc în această prestigioasă adunare, numărul membrilor a crescut la 31 și apoi la 51. Niciodată nu a depășit acest număr, fiind maximul acceptat. Erau primiți în rândurile ordinului doar suveranii sau cavalerii cu o reputație extraordinară și fapte de arme renumite. Acceptarea era condiționată și de apartenența la Biserica Catolică. Nu erau primiți cei de alte religii. Cu alte cuvinte, originea aristocratică, notorietatea, faptele deosebite și apartenența religioasă au fost principalele criterii de admitere în rândul Ordinului.

Ordinul, conceput într-un spirit ecleziastic în care slujbele și înmormântările erau importante, iar cavalerii erau așezați în strane de cor precum canonicii, era interzis în mod explicit ereticilor și astfel a devenit o onoare exclusiv catolică în timpul Reformei. Ofițerii ordinului erau cancelarul, trezorierul, registratorul și nașul de arme. Primul cavaler care a primit onoarea de a intra în ordin, după primul Mare Mestru, ducele Filip cel Bun, a fost cavalerul Jean Le Fèvre de Saint-Remy. Evident, ordinul avea ritualuri secrete dar și manifestări publice extrem de fastuoase și impresionante. Încă de la început s-a transformat într-una dintre cele mai râvnite organizații medievale. Pentru mulți însemna apogeul devenirii sociale, militare și politice, un vis. „Sub domnia fabuloșilor duci de Burgundia, Filip cel Bun și Carol cel Temeraru, Ordinul Lânii de Aur s-a transformat într-unul dintre cele mai magnifice ordine monarhice cavalerești ale secolului al XV-lea. Adunările, ceremonialele, ritualurile și constituția erau foarte apreciate în Europa și au fost luate ca exemplu pentru alte asociații elitiste”, precizează specialiștii de la Austrian Academy of Sciences. De-a lungul secolelor acest ordin a primit în rândurile sale doar oameni cu „sânge albastru” și mari personalități ale vremurilor respective.

O demonstrație a puterii, un scut al catolicismului și monarhiei

Ordinul Lânii de Aur nu a fost întemeiat doar de dragul întâlnirilor mondene din epocă ci a fost creat cu scopul de a deveni un scut de apărare al religiei catolice și al monarhiei. Mai precis, ordinul era fondat pentru a apăra religia romano-catolică, pentru a susține obiceiurile cavalerești și pentru a crește prestigiul ducilor de Burgundia, fiind dedicat Sfintei Fecioare și Sfântului Andrei. "Ordinul este fondat pentru respectul față de Dumnezeu și menținerea credinței noastre creștine dar și pentru a onora și a înălța nobillele idealuri cavalerești și, de asemenea pentru a onora cavalerii veterani. Astfel încât cei care sunt în prezent încă capabili și puternici ca trup și fac în fiecare zi fapte cavalerești să aibă motive să continue din bine în mai bine. Și astfel încât acei cavaleri și domni care vor vedea purtând ordinul să-i onoreze pe cei care îl poartă și să fie încurajați să se angajeze în fapte nobile”, preciza Filip cel Bun la întemeierea ordinului. Ordinul Lânii de Aur nu era ceva formal ci avea privilegii sporite, neobișnuite pentru un ordin cavaleresc al epocii. Suveranul se angaja să consulte ordinul înainte de a declara război, toate disputele dintre cavaleri urmau să fie soluționate de ordin, faptele fiecărui cavaler erau trecute în revistă, cei vinovați fiind avertizați sau chiar pedepsiți. Regele era obligat să se supună deciziei consiliului ordinului.

Cavalerii puteau pretinde de drept să fie judecați de către semenii lor pentru acuzațiile de rebeliune, erezie și trădare, iar Carol al V-lea a conferit ordinului jurisdicție exclusivă asupra tuturor crimelor comise de cavaleri. Arestarea infractorului trebuia să se facă prin mandat semnat de cel puțin șase cavaleri, iar în timpul procesului de acuzare și judecată acesta nu rămânea în închisoare, ci în paza celorlalți cavaleri. Evident, la întruniri erau discutate chestiuni de politică și erau hotărâte inclusiv acțiuni militare și expediții de ajutor, dacă unul dintre membrii avea nevoie. Întâlnirile erau extrem de fastuoase și marcate de disciplină. Primele întâlniri au avut loc la Lille iar din 1432 sediul ordinului a fost fixat la Dijon, capitala ducatului Burgundiei. Denumirea ordinului a stârnit unele controverse, în condițiile în care un scop era apărarea catolicismului, dar se folosea un simbol păgân, lână de aur din Colchida luată de Iason, faimosul erou al miturilor grecești.

Episcopul de Châlons, cancelarul ordinului, a identificat-o în schimb cu lâna lui Ghedeon, pe care a primit-o de la Dumnezeu, astfel încadrând-o în simbolistica creștină. Fiecare membru primea un colier din aur masiv cu insigna ordinului, în formă de piele de oaie. Motto-urile Pretium Laborum Non Vile („răsplată nu prea mică pentru muncă”) erau gravate pe partea din față a verigii centrale, iar motto-ul lui Filip Non Aliud („Nu voi avea altul”) pe spate. Cavalerilor care aparțineau Ordinului Lânii de Aur le era interzis să aparțină oricărui alt ordin cavaleresc. Valoarea unei astfel de bijuterii este deosebit de mare, mai ales dacă are și încărcătură istorică. Ordinul s-a preocupat și de luptele anti-otomane. Ajutorul acordat Imperiului Bizantin sau respingerea otomanilor de la Dunăre a fost promovată în mod repetat de ducii burgunzi în legătură cu perceptele ordinului. Ba chiar flota burgundă a traversat Marea Egee către Rhodos și a încercat să pătrundă în Marea Neagră, dar planurile nu au mai fost puse în aplicare, după moartea ducilor burgunzi.

Secole de tradiție și exclusivism

Ultimul duce al Burgundiei a murit fără urmași masculini, așa că prin căsătoria Mariei de Burgundia cu arhiducele austriac Maximilian, în 1477 Ordinul Lânii de Aur a trecut în grija casei de Habsburg. Împăratul romano-german Carol al V-lea, care a acordat ordinului jurisdicție exclusivă asupra tuturor crimelor care ar putea fi comise de membrii săi, a lăsat Ordinul în grija fiului său, Filip al II-lea al Spaniei, a cărei succesiune a fost confirmată de Papa Clement al VIII-lea, în 1600. După moartea ultimului membru al dinastiei de Habsburg de pe tronul Spaniei în 1700, succesiunea a fost disputată de regii dinastiei Bourbon. În aceste condiții, Ordinul Lânii de Aur s-a împărțit în două ramuri, "cea spaniolă”, a monarhilor Spaniei aparținând dinastiei franceze Bourbon, și cea austriacă, a Habsburgilor.

După ce Carol al VI-lea a instituit Ordinul la Viena în 1713, a continuat să fie rezervat exclusiv romano-catolicilor cu „sânge albastru” și din categoriile cele mai înalte ale nobilimii. Au fost și numiri controversate în cadrul Ordinului. De exemplu, includerea lui Napoleon și a fratelui său. Ambii au fost excluși ulterior, după restaurarea dinastiei de Bourbon. Totodată, în mod ilegal, simbolul Ordinului i-a fost oferit și dictatorului Franco, care l-a refuzat. Ordinul Lânii de Aur funcționează și în prezent, cu întâlniri pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, sfântul patron al Ordinului. Printre membri săi se află și regele Juan Carlos I al Spaniei, Margareta a II-a Danemarcei, Nicolas Sarkozy, Beatrix a Olandei, Albert al II-lea al Belgiei, Akihito-împăratul Japoniei sau Felipe al VI-lea al Spaniei.

.