Cea mai lungă domnie din istorie: Regele Sobhuza al II-lea a domnit 82 de ani şi a avut 70 soţii

Sobhuza s-a născut în anul 1899 şi, atunci când avea doar 4 luni, tatăl său, regele Ngwane al V-lea, a decedat subit, iar Sobhuza a devenit astfel noul rege al statului Swaziland.

Cea mai lungă domnie din istorie: Regele Sobhuza al II-lea a domnit 82 de ani şi a avut 70 soţii (Imagine: Twitter)

Până în anul 1921, bunica sa, Labotsibeni, alături de unchiul său, Prinţul Malunge, au condus poporul. Cu toate că domnia în sine a acestuia a durat 60 de ani, teoretic Sobhuza a ocupat tronul timp de 82 de ani, făcând ca domnia lui să fie înregistrată drept cea mai lungă din istorie, scrie Descoperă.

A urcat pe tron în adevăratul sens al cuvântului la vârsta de 22 de ani. Înainte de acest eveniment, şi-a primit educaţia la Şcoala Naţională a statului Swaziland, din Zambodze, şi la Institutul Lovedale, din Africa de Sud. În timpul domniei sale, Swaziland şi-a obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, în anul 1968, moment în care a fost recunoscut drept rege şi de către guvernul britanic.

Din cauza faptului că Swaziland este o ţară mică, dar care dispune de importante resurse minerale, administrarea acestei zone a fost extrem de dificilă, căci de aceste bogăţii ale subsolului profită doar administraţia colonială, iar populaţia era afectată. Tocmai de aceea, a înteprins eforturi considerabile pentru a schimba această situaţie.

De asemenea, a urmărit menţinerea unor bune relaţii cu vecinii ţării, Africa de Sud şi Mozambic, care avea o politică marxistă. Regele Sobhuza era inovativ şi cu mintea deschisă în ceea ce priveşte politica, economia, relaţiile externe şi orice altă acţiune care ar fi putut creşte nivelul de trai al ţării. Cu toate acestea, a sprijinit toate ritualurile tradiţionale.

Între anii 1920 şi 1970, acesta a avut 70 de soţii şi 210 copii, iar în momentul morţii sale avea peste 100 de nepoţi. Sobhuza a murit în anul 1982. Cu toate că domnia sa este cea mai lungă înregistrată până acum, au apărut teorii conform cărora Pepi II Neferkare al Egiptului Antic sau Goguryeo, al Correi antice, ar fi avut cea mai lungă domnie.

Sursa: http://bit.ly/2euDNVW

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

3 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

4 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

5 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor