CEA MAI MARE berărie din sud-estul Europei s-a deschis în Bucureşti. Cum arată Berăria H - FOTO

CEA MAI MARE berărie din sud-estul Europei s-a deschis în Bucureşti. Cum arată Berăria H - FOTO

Trei antreprenori români, printre care şi şeful eMAG, Iulian Stanciu, au investit circa 3 milioane euro în Berăria H, situată în Pavilionul H din parcul Herăstrău, care a fost deschisă vineri.

S-a deschis cea mai mare berărie din sud-estul Europei, în Pavilionul H, după o investiţie de 3 milioane de euro - FOTO

Potrivit unui comunicat al companiei, Berăria H are o capacitate de aproximativ 2.000 de locuri în interior şi 1.000 de locuri în exterior.

Amenajările localului au durat aproximativ 7 luni şi au fost angajate aproximativ 120 de persoane.

"Cochetez cu ideea de a deschide acest local de aproximativ doi ani, însă momentul în care am găsit spaţiul fostului Pavilion H am ştiut că este ceea ce căutam. Aş spune că ambiţia noastră este să facem cea mai tare berărie din sud-estul Europei, care va fi şi cea mai mare", a declarat Vlad Dumitru, administrator şi acţionar al Berăriei H.

El a arătat că mai mult de jumătate din investiţia de 3 milioane de euro provine dintr-un împrumut contractat de la Volksbank.

Berăria se adresează în principal persoanelor cu venituri mici şi medii, cea mai ieftină bere fiind 6-7 lei.

Berăria H este situată în Pavilionul H din Parcul Herăstrău, care până în februarie a găzduit magazine de haine şi de alimente. Clădirea este deţinută de Băneasa Investments, firmă controlată de Puiu Popoviciu, care are şi centrul comercial Băneasa Shopping City.

Dumitru nu a dezvăluit cuantumul chiriei pentru acest spaţiu.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului acţionarii societăţii Berăria H sunt: Vlad Dumitru - 50%, Iulian Stanciu - 25% şi Maria Ioana Iancu - 25%.

 


populare
astăzi

1 VIDEO Iranul a umblat la „cutia cu maimuțe”?

2 Uite un caz despre ce înseamnă școală și justiție în Ro...

3 Un secret bine păzit, inexpugnabil, al Iranului

4 Onestitate marca USR...

5 Cea mai nouă și dătătoare de speranță predicție a lui Ray Kurzweil, unul dintre cei mai cunoscuți futurologi ai Silicon Valley