Cehia: Zeman deschide calea pentru un guvern al opoziţiei şi se simte apt să-şi ducă până la sfârşit mandatul

Cehia: Zeman deschide calea pentru un guvern al opoziţiei şi se simte apt să-şi ducă până la sfârşit mandatul

Preşedintele ceh Milos Zeman a afirmat vineri, în primele sale declaraţii publice după alegerile din 8-9 octombrie, că nu vede nicio problemă în a-l desemna prim-ministru pe liderul opoziţiei, Petr Fiala, şi că se simte pregătit să-şi ducă până la sfârşit mandatul, transmite Reuters.

Zeman a ieşit joi de la terapia intensivă a Spitalului militar central din Praga unde fusese internat pe 10 octombrie cu un diagnostic ce nu a fost făcut public.

Vineri, el a declarat într-un interviu telefonic, preînregistrat din spital pentru postul de radio Frekvence 1, că se simte bine şi este pregătit să rămână în funcţie până la terminarea mandatului în 2023.

Zeman, în vârstă de 77 de ani, a fost internat la o zi după ce în ţară au avut loc alegeri parlamentare în care aliatul său, prim-ministrul Andrej Babis, a pierdut în faţa unui grup de partide de opoziţie.

Cele cinci partide de centru şi centru-dreapta care au câştigat împreună 108 mandate din cele 200 ale camerei legislative inferioare au ajuns la un acord cu privire la formarea unui nou guvern.

Camera inferioară a parlamentului se va întruni în noua componenţă la 8 noiembrie într-o şedinţă care va iniţia transferul de putere.

Odată cu încheierea şedinţei inaugurale, guvernul în exerciţiu al prim-ministrului Andrej Babis va fi obligat să demisioneze, urmând ca preşedintele să desemneze un nou premier.

Zeman a spus anterior că va acorda prima şansă de a forma guvernul partidului care a obţinut singur cel mai bun scor, în speţă ANO al premierului în exerciţiu Andrej Babis, deşi acesta nu dispune de o majoritate şi nici de potenţiali parteneri cu care să o formeze.

Această declaraţie, împreună cu starea preşedintelui, despre care medicii săi au spus după internare că îl împiedică să-şi exercite atribuţiile, au creat incertitudine cu privire la etapele următoare.

Însă Zeman, în primele sale declaraţii pe acest subiect, a spus că este pregătit să-l desemneze pe Petr Fiala, liderul coaliţiei de centru-dreapta ''Împreună'', cu care urma să discute din spital sâmbătă.

''În acest moment, subiectul principal este numirea lui Petr Fiala ca prim-ministru. Trebuie parcurse câteva etape până acolo'', a spus Zeman.

''Cred că nu va fi o problemă cu asta, ştiţi de ce? Pentru că Andrej Babis, cu care am vorbit puţin la telefon recent, nu are interes în a fi prim-ministru, pentru că nimeni nu este dispus să negocieze cu el'', a adăugat preşedintele ceh. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...