Pe data de 14 octombrie 1802 s-a produs cel mai puternic cutremur cunoscut din istoria României. A fost un cataclism cu epicentrul în Vrancea care a fost resimțit pe o suprafață mai mare de 2 milioane de kilometri pătrați, stârnind panică și provocând pagube uriașe.

În anul 1802, asupra Țării Românești se abătuse urgia. Tâlharii și trupele neregulate ale rebelului pașă de Vidin, Osman Pazvantoglu, au făcut ravagii prin satele și târgurile Valahiei. Trecuseră Dunărea și au omorât și jefuit tot ce le-a ieșit în cale. Domnitorul fanariot Mihai Șuțu a fugit din calea pazvangiilor și a lăsat țara de izbeliște. Vara a fost grea, recoltele slabe, secetă și grânarele jefuite până aproape la ultimul bob de grâu. Fără să mai primească protecție de nicăieri, oamenii au rămas numai cu rugăciunile. Pe 14 octombrie a acelui an, sătenii și mahalagii se pregăteau să o prăznuiască pe Sfânta Parascheva, punându-și toată speranța că-i va scăpa de necazuri și urgisire.

Tocmai când se isprăvise Sfânta Liturghie, asupra oamenilor s-a abătut castastrofa. Pământul s-a cutremurat în așa hal încât toți au crezut că o să-i înghită cu totul. „Cutremurul cel Mare” de pe 14 octombrie 1802 a durat două minute, dar suficient când să facă praf sate, târguri, mănăstiri și biserici. Oamenii erau îngroziți. Mulți și-au pierdut viața pe sub dărâmături. Acesta a fost cel mai puternic cutremur din istoria cunoscută a României, un cataclism care s-a făcut resimțit pe o suprafață de două milioane de kilometri pătrați și care se întâmplă, spun specialiștii, odată la 1000 de ani. Cutremurul din 1977, care a distrus Bucureștiul, a fost mai slab decât cel din ziua Sfintei Parascheva.

„Iar pământul pe alocuri se deschidea”

Pentru românii de la începutul secolului al XIX-lea „Marele Cutremur” a fost un cataclism cumplit. Era privit ca o pedeapsă de la Dumnezeu venită chiar de Sfânta Parascheva, pentru păcatele lor, dar mai ales ale fanarioților, mai alesc că venea după invaziile devastatoare. Efectele cutremurului sunt greu de cuantificat în lipsa unor statistici, a unor servicii care să centralizeze numărul victimelor și să cuantifice anvergura pierderilor materiale. Au rămas, în schimb, impresiile cronicarilor din aceea perioadă. Aceștia descriu o situația absolut apocaliptică. Bisericile, turnurile de apărare, casele cele mari și hanurile s-au prăbușit. Fortificațiile s-au surpat iar pământul s-a crăpat ieșind din adâncuri jeturi de mâl negru cu pucioasă. Cutremurul a venit și după o eclipsă de soare, cutremurând societatea românească. Părea că s-a dezlănțuit iadul.

„Iar aici, în București, mai multe biserici s-au zdruncinat, altele mai de tot. Hanurile de asemenea, case mari, ziduri asemenea s-au zbrențuit. Iar pământul pe alocurea se deschidea cât încăpea un om cu calul. Și după ce s-a oprit cutremurul, au stat pământul crăpat pănă a doua zi. Atuncea au căzut și Colțea, turnul cel înalt din București, ce aveau întru sine ceasornic, pănă unde se vede acum, ce era lucrat cu mare meșteșug și cu pietre în tot chipul, care se vedea departe de București, cale de trei ceasuri, când era senin și mai departe. Și acest cutremur s-a făcut pe la amiazăzi, era la șapte din zi, iar prin crăpăturile pământului ieșea apă cu humă neagră ce puțea întocmai ca pucioasa. Și era în zi de marți. Iar duminică, octombrie 19, au intrat cu alai în București și au șăzut în scaunul său Constantin Alexandru Ispilant Voevod, domn a toată Țara Românească”, scria Ioan Dobrescu în cronica sa. Evenimentele au fost consemnate și de logofătul Ioan Diudiu 18 ani mai târziu.

„La leat 1802, octombrie 14, s-au cutremurat pământul foarte tare, cât multe sfinte mânăstiri s-au dărâmat până la pământ și case boerești cu totul s-au sfărâmat și pe alocuri rău a crăpat pământul și a ieșit apă neagră ca păcura și împuțită, cât se speriase lumea. Copacii au dat cu vârfurile de pământ ”, preciza logofătul în 1820. Mărturiile abundă, ceea ce arată că într-adevăr cutremurul i-a șocat efectiv pe oameni iar generații întregi au păstrat amintirea sa. Pagubele, după cum arată cronicile, au fost însemnate, în special în București. Cea mai mare pierdere a fost frumosul Turn al Colței, o construcție cu o înălțime de 50 de metri, ridicat în perioada 1709-1714 de către spătarul Mihai Cantacuzino și care inițial servea drept clopotniță a Mănăstirii Colțea din București. Majoritatea caselor au fost efectiv puse la pământ. „Aici, în București, s-a rupt și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdrevene”, scria logofătul Nicolae.

Cutremurul care a zguduit estul și Balcanii

Dincolo de mărturiile contemporanilor sau ale cronicarilor de la începutul secolului al XIX-lea, seismologii au reconstituit tehnic datele "Marelui Cutremur". Conform studiilor efectuate, s-a estimat cǎ a avut o magnitudine de 7.9 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 150 de kilometri, având epicentrul în Vrancea, o zonă cunoscută pentru activitatea seismică intensă. Zona Vrancei este poziționată la intersecția unor plăci tectonice intercontinentale, la curbura Carpaților Orientali. Aici, tensiunile apărute între plăcile tectonice se acumulează și se eliberează prin mișcări la adâncimi intermediare. Cutremurul se produce atunci când activitatea internă a Pământului se propagă prin roci sub formă de unde.

Cutremurul s-a resimțit pe o suprafață uriașă, de două milioane de kilometri pătrați, adică de la Istanbul până la Sankt Petersburg. A zdruncinat și orașe importante ale vremii din Balcani, Europa de Est și Centrală, precum Moscova, Varșovia, Varna și Vidin. „Cutremurul cel Mare”, asa cum a fost denumit cutremurul din 26 octombrie 1802, s-a produs în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, într-o zi de marți. Acesta a provocat numeroase victime și imense pagube materiale pe teritoriul României și în zonele transfrontaliere. A fost resimţit pe o suprafaţă foarte mare (mai mult de 2 mil. km2), până la Constantinopol, Kiev, Moscova, St. Petersburg, Varșovia, Varna și Vidin (Ștefănescu, 1901; Radu, 1993). Mişcarea pământului semăna cu cea a valurilor mării. În multe părţi s-a crăpat pământul de unde ieşea „apă neagră ca păcura” (Burlacu, 1981). În urma acestui cutremur s-au observat numeroase fenomene geomorfologice la nivelul solului: crăpături, ţâşniri de apă cu miros de sulf, iar în unele părţi a ieşit chiar nisip. Direcţia oscilaţiilor a fost dinspre est spre vest”, precizează specialiștii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, pe platforma Mobee.

Datele adunate de aceiași specialiști indică faptul că "Marele Cutremur” din 1802 a provocat distrugeri catastrofale pe un areal întins, nu doar în București. Cele mai afectate zone au fost cele de la Curbura Carpaților, dar pagubele s-au întins și în Moldova, Bulgaria, Transilvania și Ucraina. „De asemenea, orașele Iași și Cernăuți au fost puternic afectate. La Iași nu a rămas niciun zid nesuprat: pereții curților domnești au căzut, turnurile multor biserici și mănăstiri s-au surpat iar cupolele s-au prăbușit. La Mănăstirea Sfântul Ioan au căzut mai multe odăi, turnul bisericii, bolta și din ziduri”, arată Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Pagube serioase au suferit multe mănăstiri din Moldova dar și orașe din Ucraina, precum Lvov și Kiev. În Valahia, la Târgu Jiu, a căzut Biserica Mărgineni și Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vălenii de Munte. În Bulgaria au fost grav afectate orașele Ruse, Varna și Vidin. În Transilvania, puternic afectat a fost Brașovul, acolo unde inclusiv Biserica Neagră a suferit avarii grave. La Sibiu au căzut numeroase clădiri, inclusiv biserica catolică din localitate. La Hălchiul, biserica a fost luată efectiv pe sus: s-au ridicat țiglele, au coborât la loc, iar mai apoi biserica s-a prăbușit complet.

„N-au pomenit așa cutremur înfricoșat”

Nu se știe câte victime au fost în total. Știm doar că au murit patru oameni la Târgu Jiu, după ce a căzut biserica peste ei. Putem însă bănui că a fost un dezastru și la nivel de pierderi de vieți omenești. Șocul psihologic a fost uriaș. Oamenii au fost efectiv aruncați din picioare, după ce caldarâmul s-a ridicat cu tot cu ei. „Mişcările solului semănau cu acelea ale valurilor iar pe străzi oamenii fuseseră aruncaţi la pământ și se leagănau precum barca pe valuri“, preciza un specialist din 1977. Cronicarii spun că ar fi fost un adevărat măcel daca s-ar fi înregistrat în timpul slujbei. „Iar de ar fi fost în vremea adunării norodului la rugăciune, s-ar fi făcut groaznică moarte. Sau de ar fi ținut mai mult, poate că să strica și pământul cufundându-se, căci la multe locuri s-a desfăcut pământul, ieșind nisip și apă”, preciza logofătul Nicolae.

„N-au mai pomenit așa cutremuri înfricoșat”, preciza un alt cronicar. Tragedia a fost fără îndoială amplificată de faptul că în acea perioadă nu existau servicii de intervenție care să ajute răniți, să caute pe cei dispăruți sub dărâmături și nici nu erau spitale cu servicii de urgență capabile să trateze pe cei afectați. Impactul social a fost și mai mare. Mulți oameni au rămas fără locuințe, sărăcind și mai tare. Hangii s-au trezit cu toată investiția irosită. Venind după o perioadă de jafuri și obijduire a fanarioților și a oamenilor aduși de aceștia, „Marele Cutremur” a reprezentat picătura care a umplut paharul mizeriei și al sărăciei. Pentru oamenii acelor vremuri era clar o pedeapsă divină.

„Spre aducerea aminte, atât a noastră, celor ce am văzut cu ochii, cât și a celor în urma noastră, să pomenească marea puteare dumnezeiască”, scria logofătul Nicolae. Putem să ne imaginăm magnitudinea dezastrului după mărturiile din deceniile următoare despre cutremurele puternice care au urmat în serie după cel din 1802. De exemplu, cutremure au fost și pe 26 noiembrie 1829 și 23 ianuarie 1838, ambele cu magnitudinea cuprinsă în 7.3 și 7.5 pe scara Richter.

„Multi oameni și-au găsit moartea sub ruinele clădirilor prăbușite. Deosebit de tare a suferit partea de oraș din apropierea Mănăstirii Sf. Gheorghe. Zidurile înalte ale acestei mănăstiri s-au prăbușit până la clădirile care se găseau de cealaltă parte a străzii și au îngropat oameni care se grăbeau să se salveze pe stradă, ca și pe mai mulți trecători, sub grămezile lor. Strada a fost acoperită cu moloz gros pe distanță de mai multe sute de picioare. Toate casele au suferit puternic, dacă nu au fost distruse total. Câți oameni și-au pierdut viața în timpul acestor evenimente nu s-a precizat până în prezent. Palatul princiar a devenit în totalitate de nelocuit ”, precizau gazetarii de la o publicație a vremii din 1838, despre cum a fost afectat Bucureștiul.