Cel puţin 30 de morţi într-un atac rusesc cu rachete asupra unei gări din estul Ucrainei

Cel puţin 30 de persoane au murit şi alte cel puţin 100 au fost rănite vineri într-un atac rusesc cu rachete asupra unei gări din estul Ucrainei, în timp ce civilii încercau să plece spre zone mai sigure din ţară, a anunţat compania ucraineană feroviară, potrivit Reuters.

Conform companiei, două rachete ruseşti au lovit o gară feroviară din oraşul Kramatorsk din estul Ucrainei.

Gara este folosită pentru a evacua civili din zonele aflate sub bombardamentele forţelor ruse.

Trei trenuri cu persoane evacuate erau blocate joi în aceeaşi regiune din Ucraina după un atac aerian asupra liniei ferate, potrivit şefului companiei feroviare ucrainene.

Oficialii ucraineni spun că forţele ruse se regrupează pentru o nouă ofensivă şi că Moscova intenţionează să ocupe un teritoriu cât mai mare din regiunea ucraineană Donbas de la graniţa cu Rusia.

Autorităţile locale din unele zone le-au cerut civililor să plece cât mai este încă posibil şi relativ sigur să facă asta.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?