Cel puţin şapte persoane au fost rănite în protestele din Rotterdam

Primarul oraşului Rotterdam a condamnat protestele de azi-noapte împotriva restricţiilor pentru combaterea răspândirii COVID-19, spunând că s-a produs „o orgie de violenţe”. Poliţia a tras focuri de armă, rănind cel puţin două persoane, motivând că situaţia de securitate ameninţa vieţile şi au acţionat pentru a se apăra. Protestatarii au incendiat maşini şi au aruncat cu pietre în forţele de ordine. Cel puţin şapte persoane au fost rănite, inclusiv ofiţeri de poliţie şi un jurnalist. Şi în weekendul trecut s-au produs astfel de incidente la Haga, după ce guvernul olandez a anunţat un lockdown parţial de trei săptămâni. Situaţia este volatilă, deşi nu au participat foarte mulţi oameni la proteste. Ţara înregistrează cifre record de infecţii, iar guvernul ia în considerare introducerea de noi restricţii pentru cei nevaccinaţi – relatează corespondentul BBC./aboboc/asalar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 noiembrie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția