Cele mai conflictuale zodii. Un război este practic iminent între ele

Cele mai conflictuale zodii. Un război este practic iminent între ele

Toți am întâlnit, la un moment dat, oameni alături de care n-am putut construi nimic. Genul de persoane care ne-au pus răbdarea la încercare. Ai avut curiozitatea să afli din ce zodii făceau parte acești oameni?

cuplu cearta foto shutterstock

Căci s-ar putea să ai o surpriză. Compatibilitatea și incompatibilitatea zodiacală au fost demonstrate de către astrologi, de multe ori.

Există seturi de zodii între care nu poate domni niciodată înțelegerea și poate exista, cel mult, toleranța.

Află care este verdictul astrologilor americani, care au întocmit un top al incompatibilităților zodiacale. Nu zicem că se păruiesc, dar conflictul domnește și mocnește între nativii acestor zodii !

Există și reversul medaliei. Unele zodii sunt atât de compatibile, încât ajung cei mai buni prieteni, cei mai buni parteneri, cei mai buni iubiți. Ca de exemplu, nativii din Rac și Capricorn. Această asociere este profund benefică pentru amândoi, se echilibrează reciproc, se completează, fac o echipă de zile mari! Racul este atras ca un magnet de stabilul Capricorn, care îl face să se simtă în siguranță, căci acest nativ de pământ este întruchiparea disciplinei, a integrității, un om care rar poate dezamăgi.

Iar Capricornul apreciază vulnerabilitatea Racului și felul adorabil în care acesta și-o exprimă.

Este așadar un exemplu de asociere așa da! Dar care sunt acelea total contraindicate? Vă spunem imediat!

Iată cele mai haotice asocieri zodiacale

Încăpățânații nativi Vărsător și Taur

Se vor certa mereu. De la ceartă nu mai e mult până la încleștare și chiar război. Acest tip de conflict este cel mai probabil să se întâmple atunci când un Vărsător și un Taur petrec prea mult timp împreună. Căci Vărsătorul este inflexibil și ignoră părerea oricui, întotdeauna, convins că doar el are dreptate. Încăpățânarea Taurului este și ea celebră. ”Ambele semne zodicale sunt încleștate și decise să facă fiecare doar cum vrea el, nu există cale de mijloc sau discuție amiabilă. Cei doi n-au auzit de ”conflicte aplanate” și nici nu vor să audă”, explică astrologul Jaime Wright.

Alte două semne veșnic în conflict sunt Gemenii și Peștii. ”Peștii se lasă conduși de intuiție, pe când Gemenii sunt pragmatici. Acest lucru provoacă conflicte, căci nu se pot pune vreodată de acord”, explică astrologul Lisa Stardust pentru Bustle.

Încrâncenații Lei și Berbeci sunt și ei într-un război declarat

1 cearta in cuplu jpg jpeg

Pasionali, nu se dau în lături de la confruntări. Sunt acele semne predispuse la scandaluri zgomotoase, țipete și confruntări fizice. Ego-urile lor sunt enorme și nu ezită să-și etaleze caracterul alfa, fiecare în parte. Este un duo predispus la scandal.

Nativii Gemeni și nativii Capricorn au și ei partea lor de conflict. Da, Gemenii provoacă mai multe semne, căci uneori par de neoprit. Sunt adeseori egoiști și inflexibili, reputația lor este deja cunoscută. Nu te poți baza pe ei aproape niciodată, ceea ce este dezastruos pentru meticulosul Capricorn, care-și calculează fiecare pas. Este o legătură toxică, nerecomandată de astrologi. Nimic bun nu poate ieși vreodată dintr-o asociere de orice natură Gemeni – Capricorn.

Un alt cuplu de coșmar este format din Balanțe și Fecioare

”Pot fi în aceeași măsură perfecționiști și oportuniști. Își dau seama imediat când celălalt face ca ei, își recunosc trucurile și se enervează reciproc. Relația devine, nocivă, toxică.”, atenționează astrologul Jaime Wright.

Foto: Shutterstock

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple”

2 Când candidezi doar la prostie, nu la președinție...

3 VIDEO O simplă povestioară din Ucraina...

4 Așa o fi?

5 Fosta judecătoare de la CCR Simona-Maya Teodoroiu a murit la doar 55 de ani