Cele mai mari trei păcate din timpul Postului Paștelui. Cum pot să evite credincioșii greșelile de neiertat

Postul Paștelui nu înseamnă doar renunțarea la consumul de carne . Creştinii trebuie să se reţină de la gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. În această perioadă sunt importante rugăciunile și credința.

Postul fără rugăciune este incomplet FOTO Shutterstock

Postul fără rugăciune este incomplet FOTO Shutterstock

Postul Paştelui, numit şi Postul Mare, este cel mai aspreu și lung post din calendarul ortodox, motiv pentru care puțini sunt cei care reușesc să-l ducă până la capăt.

Doar cei cu adevărat credincioși reuşesc să nu mănânce de dulce până la Învierea Domnului. Chiar și așa, și ei sunt, uneori, supuși greșelii. Conform calendarului ortodox, sunt multe greșeli care îi împiedică să poată spune, cu adevărat, că au ţinut marele post, relatează vbiz.ro

Rugăciunea și credința nu trebuie uitate

În post, pe lângă renunțarea la alimentel de dulce, rugăciunea trebuie să fie nelipsită.

Adevăratul post creștin înseamnă să renunți la ceva „lumesc” pentru a te putea concentra pe rugăciune, pe relația cu Dumnezeu. Renunțarea la mâncare trebuie să fie însoțită de rugăciune şi credinţă. Dacă nu obișnuim să ne comportam astfel în tot timpul anului, este bine să o facem măcar în această perioadă, altfel nu avem niciun beneficiu dacă renunţăm doar la mâncărurile de dulce şi nu ne dăm silinţa să ţinem post în adevăratul sens al cuvântului.

Să nu te lauzi!

Nu trebuie să știe stânga ta ce face dreapta” este o expresie care își are rădăcinile în Sfânta Scriptură. Este motivul pentru care postul nu trebuie să devină motiv de laudă. „Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc”, scrie Evanghelistul Matei la capitolul 6, versetul 16, lucru care ar trebui urmat de toți creştinii.

Să nu te bucuri de răul altuia!

Unii dintre cei care țin post, uită însă de câteva lucuri importante. Smerenia trebuie să-i însoțească de-a lungul întregii perioade de postire. Nu putem spune că ţinem post dacă înjurăm, bârfim sau ne bucurăm de răul altuia. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile rele pe care le facem zi de zi, motiv pentru care acestea trebuie evitate în perioada postului. Conform Bibliei, ele ne fac rău nouă, dar și celui de lângă noi.

Postul Paștelui este cel mai lung post din calendarul ortodox şi cel mai restrictiv. În toată această perioadă sunt doar două dezlegări la peşte, de Bunavestire şi de Florii.

Postul Paștelui se mai numește și Postul Mare și a început pe 27 februaria și se va încheia pe 15 aprilie, la miezul nopții. Creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului pe 16 aprilie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…