Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Cele mai populare rețete de Paște din anul 1907

În preajma Sărbătorilor Pascale, tot mai mulți români se gândesc ce vor pune pe masă. Vă prezentăm câteva rețete care cu siguranță vă vor ajuta în bucătărie. La felul principal avem ”Spată de miel umplută”, iar la desert — ”Cozonaci foarte buni” și ”Pască pentru Paști”. Rețetele au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad, absolventă a  Institutului Damen-Stift din Viena (o școală religioasă de prestigiu care învăța femeile bunele maniere și tainele bucătăriei)

Spată de miel umplută

Ia un pătrar de miel, partea dela coasta de dinainte, despică-l puțin între spată și coastă și fă-i un loc. Spală 600 grame de orez, ferbe-l cu sarea necesară, piper, câteva foi de mărar și două cepșoare tăiate mărunțel; amestecă-le toate la un loc, mai pune ficatul mielului fert și tăiat în bucățele mici, și o lingură de unt, și amestecă toate acestea împreună. Apoi umple spata, coase-o și pune-o să se prăjească, așeaz-o într’o tingire cu 600 grame de vin, o lingură de unt sau de grăsime, puțină verdeață, piper, sarea necesară și o lingură de făină rumenită. Pune-le să fearbă împreună cu mielul și apoi e gata.

Cozonaci foarte buni

Ca să preparăm astfel de cozonaci, luăm un kilogram de făină și amestecăm cu un kilogram de lapte, 375 grame drojdie de bere și un gălbenuș de ou, mestecându-se până face spumă; apoi se lasă să dospească la căldură. Când aluatul e gata, să avem pregătite 75 gălbenușuri bătute în oală cu jumătate de kilogram de zahăr, răzătura de la o lămâe, 35 grame apă de flori și un păhărel de rom. Toate acestea amestecate cu lingura (polonicul) și puse într’o copaie (covată), unde s’avem patru kilograme de făină, și, împreună cu aluatul dospit și sarea trebuitoare, începem să frământăm adăogând 250 grame de lapte; apoi s’avem pregătit 450 grame de unt, care se pune în aluat, oprind însă puțin ca să ungem copaia (covata) și mâinile. Se frământă bine până ce face bășici, se lasă de dospește și se unge o masă uscată cu unt, unde se adună cozonacii. De-i vrem împletiți, îi punem pe hârtie unsă; dacă nu, atunci ungem tingirile și-i punem în ele numai pe jumătate. Se lasă apoi de cresc până ce umplu tingirile, se ung cu ou pe deasupra și se pun în cuptor, unde nu se țin mai mult de un ceas, fiind cuptorul bine potrivit ca pentru cozonaci.

Pască pentru Paști

Tot după cum se face coca cozonacilor, se pregătește și pasca, oprind tot din acel aluat; acest aluat se împărțește în bucăți și se adună, întinzându-l pe o masă uscată, în foi groase de un deget mic; se așează în tave unse cu unt, potrivite de mărime, și câte un colăcel împletit împrejur, și se lasă să stea. Apoi se pregătește brânză foarte proaspătă pisată în piuliță, amestecată cu 10 gălbenușuri de ou și albușurile lor reduse în spumă, 250 grame de zahăr pisat, coaja dela o lămâe și sarea trebuitoare. Toate acestea bătute bine, date prin sită și lăsată compoziția mai subțire.
Când vrem să le dăm la cuptor, turnăm din acea compoziție în fiecare tavă, ungem pe deasupra unele cu albușul bătut și altele cu gălbenușul, având în ele și câte o lingură de zahăr și stafide roșii fără sâmburi; la unele se pune și cruce mică de colăcel la mijloc.SURSA: Curentul.

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Așa e!

2 Ce legătură are scandalul uriaș de la CCR pe codurile penale cu ieșirea PSD de la guvernare

3 CULISELE surprinzătoarei numiri a lui Geoană ca numărul 2 din NATO

4 Te cutremuri când citești așa ceva! SS poate face asta oricui! Ăsta este procuror general într-o țară UE?

5 DEMENȚĂ O deputată PSD vrea să repună pe tapet legea care obligă copiii să plătească pensie de întreținere păr…

recomandări

Te ia DNA: Iulian Bădescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Video incredibil cu un elefant surprins strângând gunoiul