Centrul de primire pentru deputaţii nou aleşi se deschide sâmbătă

Centrul de primire pentru deputaţii nou aleşi (legislatura 2020 - 2024) se va deschide sâmbătă, de la ora 9,00, la sala "Al. I. Cuza", nivel P1, şi va funcţiona zilnic, până la ora 17,00, până pe 22 decembrie, a informat Camera Deputaţilor.

În această perioadă, deputaţii vor îndeplini toate formalităţile necesare preluării mandatului de parlamentar: depunerea certificatului doveditor al alegerii, completarea şi depunerea fişei deputatului, a declaraţiei pe propria răspundere privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, dacă este cazul, precum şi un curriculum vitae.

Totodată, conform art. 4 alin.(1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările ulterioare, deputaţii pot depune declaraţiile de avere şi interese, termenul fiind însă de 30 de zile de la validare.

De asemenea, deputaţii vor primi 'Mapa deputatului' care cuprinde toate informaţiile necesare despre structurile instituţiei şi atribuţiile specifice ale fiecăreia, pentru a putea beneficia de suportul necesar îndeplinirii mandatului de parlamentar.

"Menţionăm că Sala 'Al. I. Cuza' a fost configurată special pentru ca activităţile de ordin logistic şi patrimonial premergătoare începerii mandatului noilor deputaţi să se desfăşoare în condiţii de siguranţă", potrivit site-ul Camerei Deputaţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

4 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

5 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie