Cercetătorii americani au creat un nou material textil care menține o temperatură confortabilă a corpului

Cercetătorii americani au reușit să creeze un nou tip de material textil, bazat pe polietilenă, care ajută corpul să reziste mai bine la căldură, arată AFP.

Sursa foto: stanford.edu

Conform inventatorilor, această descoperire, publicată joi în revista Science, va permite persoanelor care trăiesc în zonele cu temperaturi ridicate să își mențină o temperatură confortabilă a corpului fără a mai recurge la aparatele de aer condiționat. ''Dacă poți răci mai degrabă persoana, decât clădirea în care lucrează, acest lucru va ajuta la economisirea energiei'', a declarat Yi Cui, profesor în știința și ingineria materialelor la Universitatea Stanford din California (SUA).

Acest nou tip de material, realizat prin combinarea nanotehnologiei cu optica și chimia, permite căldurii corpului să treacă prin articolele de îmbrăcăminte. Astfel, tricourile, rochiile și costumele realizate din acest material ar putea menține temperatura corpului cu 2 grade Celsius mai scăzută decât materialele textile convenționale, ceea ce ar reduce facturile de electricitate la jumătate, notează sursa citată.

Asemeni bumbacului sau inului, acest nou material permite evaporarea transpirației, însă este dotat cu un mecanism inedit ce permite trecerea radiației infraroșii emisă de organism. ''Între 40 și 60% din căldura corpului se risipește sub formă de radiații infraroșii când ne aflăm într-un birou'', a explicat Shanhui Fan, profesor de inginerie electrică și unul dintre coautorii studiului. Potrivit lui, "foarte puține studii au fost realizate până acum legate de caracteristicile radiațiilor termice ale textilelor''.

Specialistul a mai declarat că acest studiu deschide calea spre noi modalități de răcire sau încălzire a obiectelor fără a utiliza surse externe de energie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker