Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei de şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, respinsă de Înala Curte

Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei de şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, respinsă de Înala Curte

„Respinge cererea formulată de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2303/1/2017. II. Ia act de retragerea cererilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulate de aceea?i recurentă condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2022”, a transmis Înalta Curte.

De asemenea, într-un alt dosar, ÎCCJ a decis să respingă cerererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de către Elena Udrea.

„Respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Vechiul Cod penal, respectiv cele ale art. 297 din Codul penal (Legea nr. 286/2009) şi a Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, precum şi ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce priveşte art. 2, art. 4 şi art. 19 alin. (1) par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, formulate de recurenta condamnată Udrea Elena Gabriela”, se arată în minuta instanţei.

Această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, în data de 7 aprilie, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei. În aceeaşi zi, a fost dată în urmărire şi prinsă pe teritoriul bulgar, în Vama Kulata, la graniţa cu Grecia. Elena Udrea a stat în Bulgaria în arest preventiv până în 10 iunie, când autorităţile bulgare au decis definitiv extrădarea sa, fiind adusă în ţară în 16 iunie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

2 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

3 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf

4 Ponta, lângă Makaveli la negocierile cu parlamentari care au plecat din partidele POT și SOS

5 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”