Cheloo, de la Paraziții, implicat într-un dosar de trafic de cannabis (surse)

Procurorii DIICOT Ploiești efectuează, miercuri dimineață, zece percheziții într-un dosar de trafic de droguri de risc, una dintre acestea vizând domiciliul rapperului Cătălin Ștefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo, au declarat surse judiciare. 

Potrivit acestora, perchezițiile au loc în Prahova și în municipiul București, iar aproximativ 90 de persoane, între care traficanți de droguri și consumatori, vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Ploiești.

Una dintre percheziții vizează locuința rapperului Cheloo, acesta urmând a fi condus, de asemenea, la audieri.

Sursele citate au precizat că în dosar se fac cercetări pentru trafic de droguri de risc, respectiv cannabis, pe raza județului Prahova, dar și în București, activitatea infracțională desfășurându-se începând cu anul 2015.


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești