China a boicotat ceremonia de deschidere a Universiadei de vară de la Taipei

China a boicotat ceremonia de deschidere a Universiadei de vară de la Taipei

China a boicotat, sâmbătă, ceremonia de deschidere a celei de-a 29-a ediții a Universiadei de vară de la Taipei (Taiwan), cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodată de această insulă pe teritoriul său, informează AFP.

Conform presei locale, boicotul Republicii Populare Chineze ar fi fost motivat de prezentarea, în cadrul ceremoniei, a președintei Taiwanului, Tsai Ing-wen, cu titlul său oficial de "președinte al Republicii China", în timp Beijingul a insistat pentru ca aceasta să fie desemnată drept "lider" al "Taipeiului chinez".

Doamna Tsai nu a ținut niciun discurs cu această ocazie, mulțumindu-se doar să salute publicul.

Relațiile dintre Beijing și Taipei s-au deteriorat după venirea la putere, în luna mai, a președintei Tsai Ing-wen, al cărei Partid Democrat Progresist este favorabil independenței insulei.

Pentru a obține participarea Chinei la Universiadă, taiwanezii au optat pentru un comportament diplomatic corect, apelând la un nume, un drapel și un imn toate neutre, subliniază AFP. Începând din 1971, Taiwanul este reprezentat sub numele de "Chinese Taipei" (Taipeiul chinez) pe scena internațională, participând la Jocurile Olimpice din 1984 sub această denumire.

Universiada reprezintă, după Jocurile Olimpice, cel mai mare eveniment sportiv din lume, iar de-a lungul istoriei, România a fost gazda ediției de iarnă a Universiadei din 1951 (Poiana Brașov), dar și a Universiadei de vară în anul 1981 (București). În anul 1953, Bucureștiul a fost orașul organizator al Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților.

La ediția din acest an a Universiadei de vară, România participă cu o delegație de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi. Aceștia vor concura la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo pe apă masculin, gimnastică artistică, scrimă și judo.

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”

3 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

4 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică

5 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA