Chiricheş, schimbat la pauză, Tottenham a revenit de la 0-3. În minutul 4, WBA o conducea pe Spurs cu 2-0!

Deşi a făcut o eroare serioasă, etapa trecută , Chiricheş a început sâmbătă, ca titular, în deplasare, cu WBA, în etapa a 34-a din Anglia. Iar colaborarea cu francezul Kaboul, în centrul defensivei lui Spurs, a fost iarăşi falimentară. Cei doi s-au înţeles la fel ca şi la meciul trecut, primul jucat împreună, adică prost.

După doar patru minute, WBA conducea cu 2-0, după golurile lui Vydra (1) şi Brunt (4). Adebayor a irosit un penalty (17), apoi gazdele au mai lovit o dată, prin Sessegnon (31), care a interceptat o pasă aiurea trimisă de Kaboul, cu capul, pe spate, spre Chiricheş. Mijlocaşul gazdelor l-a pierdut pe drum pe Chiricheş, care-l marca la acea fază, şi a înscris pentru 3-0.

Peste trei minute, fundaşul gazdelor, Olsson (34), şi-a marcat un autogol şi a readus-o în joc pe Tottenham, la pauză Chiricheş fiind schimbat de antrenorul Tim Sherwood.

În partea secundă, Spurs a forţat, iar după ce Kane a redus din diferenţă (70), în prelungiri Eriksen a dat lovitura. Mijlocaşul danez a egalat la trei, cu un gol superb.

S-a încheiat 3-3, iar Tottenham rămâne pe locul 6, cu 60 de puncte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești