CIA a fost infiltrată de o rețea de hoți de snackuri

CIA a recunoscut că a fost timp de mai multe luni, în 2013, victima unei rețele de hoți foarte bine pregătiți în domeniul informaticii, care au furat snackuri în valoare de 3.300 de dolari din distribuitoarele de gustări amplasate în sediile agenției, informează AFP.

Acești "pirați" din interiorul CIA, care furau chipsuri, batoane de ciocolată și alte tipuri de mici gustări, nu erau nici agenți sub acoperire, nici luptători contra jihadiștilor, ci angajați ai unor companii subcontractante ale CIA (Central Intelligence Agency), potrivit unui raport al inspectorului general al agenției americane, publicat în această săptămână.

Raportul a fost publicat în urma unei cereri formulate de un jurnalist al site-ului de știri BuzzFeed, Jason Leopold, în conformitate cu legea libertății de informare (Freedom of Information Act).

Agenții CIA își achitau de obicei snackurile cu o cartelă preplătită emisă de compania FreedomPay.

Unul dintre ei a descoperit că, deconectând distribuitoarele de gustări de la sistemele de plată dematerializate ale FreedomPay, acele mașini puteau să accepte apoi carduri goale, care nu mai conțineau bani.

Autorul descoperii a transmis această idee și prietenilor lui, care, la rândul lor, au deconectat mașinile și au primit snackuri în mod gratuit.

Însă CIA a reușit să descoperire înșelătoria, amplasând camereo video în apropiere de acele distribuitoare.

Vinovatul principal pentru furturile de snackuri din sediile CIA a recunoscut că a avut acea idee "datorită cunoștințelor (sale) din domeniul rețelelor informatice".

Hoții de snackuri au fost identificați, chestionați și, apoi, concediați de angajatorii lor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

5 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul