Ciceală (USR) solicită preşedintelui să nu promulge modificările privind spaţiile verzi; ea consideră că e vorba de o 'lege toxică'

Consilierul municipal USR Ana Ciceală îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge modificarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, apreciind că prin acest proiect "se dă liber la betonarea" spaţiilor verzi.

Într-o postare pe Facebook, Ana Ciceală a precizat că ar fi vorba despre una "dintre cele mai toxice legi" care au fost votate de Parlament în ultimii ani.

"Practic, potrivit acestui proiect, orice individ care a beneficiat de retrocedări dubioase de spaţii verzi va putea să construiască blocuri, lăsând în sarcina Primăriei să amenajeze spaţii verzi cine ştie unde şi cine ştie când. Concret, spaţii verzi ca Parcul Brâncuşi ar putea să dispară definitiv. Iar parcurile Cişmigiu, Herăstrău, Carol I şi toate parcurile monumente istorice vor fi lipsite de protecţia legii. Cer de asemenea parlamentarilor PNL să nu voteze această lege dacă va ajunge la reexaminare sau măcar să scoată acele articole nocive care permit betonarea spaţiilor verzi", a scris consilierul municipal USR, pe reţeaua de socializare.

Precizările vin după ce, luni, Asociaţia Peisagiştilor din România a publicat pe site-ul său o solicitare adresată preşedintelui Iohannis, prin care îi cerea acestuia să nu promulge legea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în data de 13 octombrie, "deoarece în textul formei trimise spre promulgare s-au strecurat grave erori materiale, iar unele dintre acestea fac ca prevederi ale legii să fie neaplicabile".

Totodată, Asociaţia Peisagiştilor din România arăta că "excluderea categoriilor de spaţii verzi 'parc istoric sau grădină istorică', precum şi 'scuar sau parc de buzunar' este deosebit de gravă, acestea ieşind de sub protecţia legii" din cauza unor erori materiale.

"Astfel, nu mai pot fi cuantificate ca spaţii verzi Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău - aproximativ 80 ha), Parcul Cişmigiu (aproximativ 16 ha), Parcul Carol I (36 ha), Parcul Central din Cluj-Napoca (13 hectare), Parcul Nicolae Romanescu din Craiova (96 ha) şi multe altele. Neintroducerea în lege a Anexei nr. 6 'Indicatorii specifici pentru categoriile de spaţii verzi' prin care se reglementează procentul de suprafeţe construite în categoriile de spaţii verzi definite de prezenta lege va permite construirea necontrolată în perimetrul spaţiilor verzi deoarece, spre deosebire de varianta Legii nr. 24/2007 aflată în vigoare în prezent, textul de lege transmis spre promulgare nu mai conţine nicio prevedere în acest sens", preciza Asociaţia.

Potrivit sursei citate, noul act normativ introduce posibilitatea "de a schimba destinaţia unor importante spaţii verzi aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice prin documentaţii de urbanism, la dorinţa autorităţilor publice locale, în contradicţie cu alte măsuri stipulate în lege" pentru astfel de cazuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

4 Întârzierile din 2026 pregătesc un record de autostrăzi inaugurate în 2027

5 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model