Ciclism: Geraint Thomas a câştigat ediţia 2018 a Turului Franţei

Ciclistul britanic Geraint Thomas a câştigat ediţia 2018 a Turului Franţei, la finalul ultimei etape, desfăşurată duminică între Houilles şi Paris (116 km), care s-a încheiat, conform tradiţiei, cu un circuit final pe Champs-Elysees, pe care plutonul l-a parcurs de opt ori.

În vârstă de 32 ani, Thomas este component al echipei Sky din 2010, iar acesta este cel mai important succes din cariera sa. El îi succede în palmares colegului şi compatriotului său Chris Froome, care a câştigat de patru ori până acum cursa din Hexagon (2013, 2015, 2016 şi 2017).

Thomas a fost urmat în clasamentul general final de olandezul Tom Dumoulin (Sunweb), la 1min.51sec., poziţia a treia fiind ocupată de Chris Froome, la 2min.24sec.

Ultima etapă s-a încheiat cu victoria norvegianului Alexander Kristoff (UAE Team Emirates), care s-a impus, la sprint, în 2h 46min. 36sec. Acesta a fost urmat de germanul John Degenkolb (Trek) şi de francezul Arnaud Demare (FDJ).

Clasamentul final al Turului Franţei ediţia 2018 (distanţă totală parcursă 3.349 km):
1. Geraint Thomas (Marea Britanie/Team Sky) 83h 17min.13sec.
2. Tom Dumoulin (Olanda/Sunweb) la 1min.51sec.
3. Chris Froome (Marea Britanie/Team Sky) la 2min.24sec.
4. Primoz Roglic (Slovenia/Lotto-Jumbo) la 3min.22sec.
5. Steven Kruijswijk (Olanda/Lotto-Jumbo) la 6min.08sec.
...
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu