Ciclism: Turul Franţei îl acceptă pe Chris Froome la start după decizia UCI

Organizatorii Turul Franţei îl acceptă la start pe ciclistul britanic Chris Froome, exonerat luni de acuzaţiile de dopaj de către Uniunea ciclistă internaţională (UCI), a anunţat luni Christian Prudhomme, directorul Marii Bucle, citat de agenţiile ed presă.

Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, nu a primit iniţial acceptul de a participa la cursa franceză, în aşteptarea unei decizii a Tribunalului antidoping al UCI, care instrumenta cazul lui.

Prudhomme a declarat că decizia UCI a venit în ultimul moment pentru Turul Franţei, care va începe sâmbătă, şi a opinat că ''trebuie schimbate regulile antidoping''.

Pe baza concluziilor Agenţiei Mondiale Antidoping, care a admis, pe 28 iunie, că nivelul ridicat de salbutamol nu constituie un control pozitiv, UCI "a decis să închidă procedura" care îl viza pe Froome, liderul echipei Sky.

Froome a făcut obiectul unui rezultat anormal la salbutamol (concentraţia găsită în proba sa de urină avea un nivel dublu faţă de limita autorizată), după un control antidoping efectuat pe 7 septembrie, în Turul Spaniei. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte