Cinci cutremure în mai puţin de opt ore. Patru dintre ele produse în Prahova

Risc Seismic

Cinci cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 2,5 s-au produs, marţi, în mai puţin de opt ore. Patru dintre seisme au fost înregistrate în judeţul Prahova, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Primul seism, cu magnitudinea 2,4, s-a produs la ora 14.59, la o adâncime de 13,8 kilometri, iar al doilea seism a avut magnitudinea 2,3 şi s-a produs la ora 15.01, la adâncimea de 15,1 kilometri, ambele cutremure fiind înregistrate în judeţul Prahova. 

Tot în Prahova, marţi seară au avut loc alte două cutremure, la ora 20.38, respectiv 22.45. Acestea au avut magnitudinea 2,2 şi 2 şi s-au produs la adâncimi de 12, respectiv 14,1 kilometri.

Un al cincilea cutremur s-a înregistrat, marţi seară, la ora 22.20, în judeţul Vrancea. Seismul a avut magnitudinea 2,5 şi s-a produs la adâncimea de 103,8 kilometri.

Cu o zi în urmă, s-a produs un alt cutremur, cu magnitudinea 3,8, la o adâncime de 144 de kilometri. Seismul s-a înregistrat la ora 19.18, în judeţul Buzău.

Risc Seismic


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești