În februarie 2022, când trupele rusești se apropiau de Kiev, Ucraina era în pragul unei prăbușiri comunicaționale. Rețelele sale informatice erau atacate, iar guvernul risca să fie izolat în plină criză militară. A intervenit Elon Musk, omul care conduce simultan SpaceX, Tesla, Neuralink, X (fostul Twitter), și alte companii. În doar câteva zile, SpaceX a trimis mii de terminale Starlink în Ucraina, oferind acces gratuit la internet prin satelit. Musk a fost aclamat ca un salvator.

Dar povestea nu se termină aici. Când Ucraina a cerut extinderea serviciului în Crimeea, pentru a sprijini un atac cu drone submarine asupra navelor rusești, Musk a spus pas. A motivat că un astfel de gest ar putea escalada conflictul. Nici măcar Pentagonul nu l-a putut convinge să-și schimbe decizia. Astfel, un cetățean privat, fără vreo responsabilitate democratică, a blocat un plan militar într-o zonă de război, subliniind cât de puțină influență mai au guvernele în fața unor decizii care țin de siguranța națională.

Aceasta este, în esență, tehnopolaritatea: o lume în care nu doar statele iau decizii geopolitice, ci și marile companii tehnologice – ba chiar mai repede și mai decisiv decât instituțiile publice. Timp de secole, ordinea globală a fost modelată de state. Acum, însă, asistăm la apariția unei ordini în care giganții tehnologici devin actori suverani într-un spațiu digital ce influențează din ce în ce mai mult realitatea fizică, scrie Ian Bremmer în Foreign Affairs.

Statul vs. Silicon Valley: cine pe cine domină?

Până în 2021, părea că tech-ul va triumfa total. Giganți precum Meta, Google sau Amazon aveau ambiții care depășeau limitele politicului – un „metavers” fără granițe, criptomonede care contestau autoritatea băncilor centrale, rețele care influențau gândirea a miliarde de oameni. Pandemia n-a făcut decât să accelereze această dependență globală de digital.

Dar realitatea a devenit mai complicată. Când Rusia a invadat Ucraina, dacă nu ar fi fost SpaceX, Microsoft sau Palantir, e posibil ca Ucraina să fi fost ștearsă de pe hartă digitală în doar câteva zile. În același timp, episodul Starlink-Crimeea a arătat că, ceea ce marii tehnologici oferă, pot retrage oricând.

A urmat o reacție a statelor. UE a adoptat legi ambițioase pentru limitarea influenței Big Tech (DSA și DMA), SUA a inițiat procese antitrust, iar alte țări – India, Brazilia, Africa de Sud – au impus măsuri similare. Dar, deși statul a ripostat, nu a reușit să inverseze logica puterii: companiile rămân arhitecții spațiului digital, nu guvernele.

Mai mult, apariția inteligenței artificiale a consolidat dominația marilor companii. Dezvoltarea AI necesită resurse – date, infrastructură, talent – pe care doar câteva firme le pot accesa. Guvernele au rămas în urmă, iar viteza progresului face aproape imposibilă reglementarea eficientă.

Tehnologia în slujba puterii. Sau invers?

În paralel, geopolitica clasică a revenit în forță. SUA și China au intrat într-o confruntare tehnologică fără precedent. Washingtonul a început prin a limita exporturile de tehnologie către Beijing, dar în scurt timp a extins restricțiile la o gamă largă de bunuri, chiar și aplicații de fitness sau rețele sociale.

Politica industrială a revenit la modă: guvernele investesc miliarde pentru a-și dezvolta capacități proprii. Apple, Tesla și alte companii globale au început să-și relocheze operațiunile din China. Totuși, „campionii naționali” precum Microsoft sau Palantir, care au relații strânse cu guvernul american, au profitat din plin de această reconfigurare.

China a mers și mai departe: după ce a pus frână ambițiilor lui Jack Ma, Partidul Comunist a reafirmat controlul absolut asupra sectorului tech. În China, e clar cine controlează viitorul digital: statul.

În Vest, situația e mai nuanțată. Dacă în anii 2000, figuri precum Musk, Thiel sau Andreessen visau să elibereze societatea de sub jugul statului, acum par mai interesați să preia controlul asupra lui. Unii au adoptat o viziune autoritară, susținând ideea unui „CEO național” care să conducă statul ca pe o companie.

Musk, de exemplu, a investit masiv în campania lui Trump. În schimb, administrația l-a recompensat cu o poziție unică: control asupra unui departament care gestionează eficiența guvernului federal. A urmat o epurare a birocrației, centralizarea datelor sensibile ale cetățenilor și, potrivit unor dezvăluiri, posibila folosire a acestor informații pentru antrenarea algoritmilor companiei xAI.

Acest „sistem nervos digital” al guvernului ar putea genera avantaje economice semnificative. Sau ar putea deveni un instrument de control social. Nu vorbim de o supraveghere totală în stil chinezesc, ci de o rețea descentralizată, dar periculos de eficientă, pusă în slujba intereselor private ale unei elite tehnologice, notează analistul.

O lume bifurcată

În 2021, se conturau trei posibile scenarii: dominanța statelor, supremația companiilor sau o lume tehnopolară completă. Realitatea de azi pare să fie un amestec: o Americă în care Big Tech influențează politicile naționale și internaționale, și o Chină unde statul dictează direcția digitală.

Europa rămâne prinsă la mijloc. Deși are ambiții de reglementare, lipsa unor giganți tech autohtoni și stagnarea economică o slăbesc în fața presiunilor americane. În Sudul Global, modelul chinez pare mai atractiv: oferă control și eficiență fără pretențiile democratice ale Occidentului.

Dar, în esență, ambele modele converg: fie că vorbim de logica pieței americane sau de cea politică chineză, rezultatul este același – centralizare, eficiență, control. Valorile democratice – transparență, pluralism, echilibru între puteri – devin, în această ecuație, obstacole.

Paradoxul epocii tehnopolare este că, în loc să întărească democrația și autonomia individului, tehnologia riscă să faciliteze forme mai sofisticate și mai greu de contestat de autoritarism digital. Iar dacă acest drum continuă, întrebarea nu mai e dacă Big Tech va eclipsa statele, ci dacă democrația însăși mai are vreo șansă, avertizează Ian Bremmer în Foreign Affairs.