Cine este Adina Florea, procuror din Constanța, propusă de Tudorel Toader la DNA

Cine este Adina Florea, procuror din Constanța, propusă de Tudorel Toader la DNA

Procurorul Adina Florea de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, este propunerea lui Tudorel Toader la șefia DNA, potrivit unui anunț al Ministerului Justiției.

Adina Florea este procuror general adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Ea s-a remarcat în 2010 când a dispusa redeschiderea dosarului în care fostul primar Radu Mazăre era acuzat că a purtat la o defilare de modă o uniformă nazistă, potrivit Ziua de Constanța. Mazăre a citicat-o în mod repetat la acel moment.

”Muncește mult, făcea dosare chiar și când era șef. Nu are avere, n-a fost căsătorită niciodată” – așa o caracterizează succint procurorii din Constanța care au lucrat cu Adina Florea, contactați de G4Media.ro .

Potrivit informațiilor G4Media, Dumitru Florea, tatăl Adinei Florea este, din 2008, consilier județean PSD și face parte din garda veche a partidului.

Imediat după anunțul oficial, Bogdan Chireac și Răzvan Savaliuc, doi dintre cei mai vocali aliați mediatici ai lui Liviu Dragnea, au reacționat extrem de dur la adresa lui Tudorel Toader și au desființat-o pe Adina Florea.

Adina Florea are un apartament în Constanța primit donație în 2015 și un autoturism Audi A4 cumpărat în 2007. Are un depozit de 33.000 de lei și unul de 3.000 de euro. Are un credit de 45.000 de euro. Nu face parte din nici o asociație de profil.

Propunerea trebuie să meargă la CSM pentru aviz consultativ, iar decizia finală îi aparține președintelui Iohannis.

Nu e clar, după decizia CCR în cazul revocării Laurei Codruța Kovesi de la DNA, dacă președintele este obligat să accepte propunerea ministrului justiției sau o poate respinge. Decizia CCR îl obligă pe șeful statului să execute cererea de revocarea formulată de ministrul justiției, dar nu avem o decizie explicită în acest sens și la numire.

Președintele Iohannis are in această situație două opțiuni. Fie să aplice principiul simetriei juridice, potrivit căruia regulile de la revocare se aplică și la numire, fie să provoace un nou conflict între puteri și implicit o noua decizie CCR.

Anunțul Ministerului Justiției:

Anunțul privind rezultatul proceduii de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror – șef al Direcției Naționale Anticorupție
În urma desfășurării procedurii de selecție care a avut loc în perioada 6 august – 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiției, vă aducem la cunoștință faptul că propunerea ministrului justiției Tudorel TOADER pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție este doamna Adina FLOREA .

În conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obținerii avizului consultativ, și ulterior, Președintelui României, domnul Klaus IOHANNIS, pentru numirea în funcție.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

3 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!

4 USR a pierdut alegerile parlamentare în Câmpulung...

5 BREAKING Ce pondere vor avea partidele în Parlament și la ce scenarii de guvernare se lucrează deja