Cine este femeia de pe cal care apare pe genericul emisiunii „Tezaur folcloric“. Ce spunea Marioara Murărescu

Este una dintre cele mai longevive, dar și îndrăgite emisiuni din România. De mai bine de 4 decenii, „Tezaur folcloric“ aduce bucurie în casele oamenilor, însă puțini știu cine este femeia călare pe cal care apare pe genericul emisiunii.

Emisiunea lansată de regretata realizarea Marioara Murărescu a apărut în anul 1982, având pe generic o femeie călare.

Marioara Murărescu, omul care a creat Tezaur folcloric FOTO Adevărul

Marioara Murărescu, omul care a creat Tezaur folcloric FOTO Adevărul

În urmă cu mai mulți ani, conform Newsweek, a fost spusă povestea acestor imagini care, se pare, nu au fost pe placul multora. Mai mult decât atât, realizatoarea emisiunii, fiind criticată pentru această amazoană. Femeia de pe generic nu este însă o anonimă și are o poveste cumplită.

”Am decis să aleg imaginile acelea, deși am fost aspru criticată!”, avea să spună realizatoarea Televiziunii Naționale peste ani. Imaginile fuseseră filmate la Gorovița, în zona Mehedinți, având în prim-plan o femeie călare.

image

”Am făcut niște filmări în Mehedinți, o zonă cu totul specială. Puțină lume știe că în acea zonă de munte și femeile umblă călăre. Mulți m-au criticat: «De ce-a pus amazoana aia în generic?» Ei, dar eu am rămas cu amazoana mea! La filmări, multe interprete mergeau, conform obiceiurilor zonei, călăre”. Femeia călare era nimeni alta decât Mariana Drăguț, interpretă de muzică populară, câștigătoare a ”Festivalului Maria Tănase”.

Din păcate, aceasta a avut un destin crud. Femeia a murit de cancer la nici 40 de ani. Melodia genericului emisiunii îi aparține talentatului taragotist Dumitru Fărcaș.

Marioara Murărescu, una dintre cele mai apreciate realizatoare TV s-a stins din viață la doar 66 de ani, în anul 2014, răpusă tot de cancer. Conform propriei dorințe, a fost înmormântată la mănăstirea Cernica.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte