Cine este Florin Cîțu, noul premier desemnat de președintele Iohannis

Cine este Florin Cîțu, noul premier desemnat de președintele Iohannis

Florin Cîțu (47 de ani), actualul ministru al Finanțelor din guvernul demis Orban 1, s-a remarcat ca unul dintre liberalii cu cel mai virulent discurs anti – PSD. De altfel, majoritatea PSD din comisiile reunite de buget-finanțate din Parlament i-a dat aviz negativ de două ori, Cîțu fiind deseori atacat de social-democrați.

Senator din 2016, anul în care a intrat în politică, Cîțu s-a poziționat ca un adept al politicilor liberale și anti-etatist.

Cu toate acestea, politicile fiscale pe care le-a pus în practică de când a devenit ministru al Finanțelor au fost extrem de prudente. Proiectul de buget pe care l-a gestionat a fost unul ”conservator”, după cum el însuși l-a caracterizat, păstrând multe dintre măsurile populiste luate de precedentele guverne PSD, în condițiile în care eliminarea lor ar adus daune de imagine PNL.

Odată ajuns ministru, Cîțu a făcut publice deficitele lăsate în urmă de PSD și și-a asumat construirea bugetului 2020 pe un deficit bugetar de 3,6%, peste ținta de 3% asumată de România prin tratatele UE.

El a făcut o mișcare de forță, tăind din bugetul pe 2020 cea mai mare parte din bugetul PNDL 2, programul de dezvoltare locală destinat baronilor locali, indiferent de partid.

La ultima audiere ca ministru propus în guvernul Orban 2, Câțu a avut o poziție surprinzătoare https://www.g4media.ro/live-florin-citu-audiat-de-la-ora-12-in-comisiile-de-finante-ale-parlamentului-ministrul-finantelor-a-promis-o-bomba-legata-de-psd.html, spunând că pensiile ar fi trebuit să fie mărite cu 40% încă de la începutul acestui an, nu de la 1 septembrie, așa cum prevede legea pensiilor promovată de PSD.

La finalul lunii ianuarie, Cîțu declara într-un interviu pentru G4Media.ro că dacă partidul îi va cere să candideze la Primăria Capitalei, ”se va implica”.

Înainte de a intra în politică, Cîțu a devenit la un moment dat un adversar al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, criticând deciziile de politică monetară ale Băncii centrale. Ulterior, tensiunile dintre cei doi s-au disipat.

Carte de vizită Florin Cîțu (sursa: Agerpres)

A absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University, potrivit alegeriparlamentare2016.ro.

A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (2001-2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (2003-2005).

În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist şef (2006-2007) şi şef al departamentului pieţe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant şi analist economic.

A fost ales senator în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, cu prilejul alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016. A fost membru al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială (22-26 decembrie 2016), membru şi vicepreşedinte în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (22 decembrie 2016-31 ianuarie 2018), membru (27 decembrie 2016 – 23 septembrie 2018) şi preşedinte (1 februarie 2018-16 septembrie 2018) al Comisiei economice, industrii şi servicii, potrivit senat.ro.

Este membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (din 1 februarie 2018) şi al Comisiei pentru afaceri europene (24 septembrie 2018).

De asemenea, este membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia (din 26 aprilie 2017) şi membru şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Australia (din 26 aprilie 2017).


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...