Cine este mullahul Abdul Ghani Baradar, viitorul lider suprem al Afganistanului?

Cine este mullahul Abdul Ghani Baradar, viitorul lider suprem al Afganistanului?

Probabil viitor președinte al Afganistanului (după cum au declarat surse pentru CNN, citate de News18 ), mullahul taliban Abdul Ghani Baradar liderul de facto al grupului insurgenților și face parte din echipa de negocieri pe care grupul o are la Doha. Baradar, despre care se spune că a fost unul dintre locotenenții de încredere ai fondatorului taliban Mullah Omar, a fost capturat în 2010 de forțele de securitate din orașul Karachi din sudul Pakistanului și eliberat în 2018.
  • Originile
Baradar a crescut în Kandahar - locul de naștere al mișcării talibane. La fel ca majoritatea afganilor, viața lui Baradar a fost radical schimbată de invazia sovietică a Afganistanului de la sfârșitul anilor 1970, transformându-l într-un insurgent. Se spune că a luptat cot la cot alături de Mullahul Omar. Cei doi vor fonda mișcarea talibană la începutul anilor 1990, pe fondul haosului și corupției care a izbucnit după retragerea sovietică.
Arestat în Pakistan în 2010, Baradar a fost ținut în custodie până când la presiunile SUA a fost eliberat în 2018 și mutat în Qatar. Aici a fost numit șef al aripii politice a talibanilor, fiind cel care a supravegheat semnarea acordului de retragere cu americanii.
Baradar este autorul codului de conduită al luptătorilor talibani, sub forma unei broșuri.
  • Recunoașterea internațională
În martie 2020 a avut loc prima discuție dintre un președinte american și grupul insurgent, când fostul președinte Donal Trump a vorbit cu Baradar și a discutat despre progresele privind instaurarea păcii în Afganistan. În timpul apelului, Trump „a subliniat necesitatea continuării reducerii violenței, ceea ce a făcut posibilă semnarea acordului istoric SUA-talibani în 29 februarie”, se arăta într-o declarație a Casei Albe.
Cel mai mare „sprijin” pentru talibani l-a acordat Pakistanul, care adesea i-a etichetat drept luptători și nu teroriști. Mai mult, pakistanezii le-a oferit talibanilor tot ce aveau nevoie - muniție, alimente și combustibil.
Bătălia de la Spin Boldak din 1994 a fost un moment decisiv pentru talibani. Spin Boldak este un oraș de frontieră la granița dintre Pakistan și Afganistan, aflat în provincia Kandahar. Talibanii au ascuns 800 de camioane de arme și muniții sovietice în peșteri. Deținând deja armele, munițiile și banii pakistanezilor, preluarea controlului asupra Spin Boldak fost esențială pentru creșterea influenței talibanilor în întreaga țară.
De fapt, Pakistanul a sprijinit talibanii chiar și după ce ONU i-a sancționat. Ca și China, dealtfel.
În iulie a acestui an, China a găzduit o delegație talibană formată din nouă membri, iar ministrul de externe Wang Yi i-a numit „o forță politică și militară esențială” în țară. Delegația, condusă de Baradar, s-a întâlnit cu ministrul chinez de externe Wang Yi și cu alți oficiali în Tianjin, un oraș port aflat la aproximativ 100 km sud-est de Beijing.
Rapoartele realizate după această întâlnire arătau că China este pregătită să recunoască talibanii drept conducători legitimi al Afganistanului, dacă gruparea teroristă reușește să înlăture guvernul ales în mod democratic la Kabul.
  • Situația actuală
Scenele de panică și haos continuă luni dimineața pe aeroportul internațional din Kabul, sute de cetățeni afgani și străini fiind disperați să fugă din țară după ce talibanii au preluat complet controlul. Nu mai puțin de 60 de țări din toată lumea, inclusiv SUA, au cerut ca cetățenii afgani sau străini să fie lăsați să plece, în vreme ce președintele Ashraf Ghani ar fi fugit deja. Talibanii au transmis că ”războiul a luat sfârșit”, iar tipul de guvernare și regim politic vor fi cunoscute în scurt timp. Consiliul de Securitate ONU se va reuni luni în regim de urgență, după ce secretarul general a avertizat asupra ”încălcării grave a drepturilor omului”. Pe de altă parte, președintele american Joe Biden este criticat pentru modul în care a gestionat retragerea trupelor americane din Afganistan, retragere care fusese stabilită încă din timpul vechii administrații. Donald Trump i-a cerut demisia, acuzând că acest episod va rămâne ca una dintre cele mai mari înfrângeri din istoria americană.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski